Colinde ale coralei „Arhanghelii” a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului la Spitalul Județean
După ce angajații Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, dar și pacienții internați au fost colindați, în ultimele zile, de membrii Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale, de elevi de la mai multe licee băimărene, precum și de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” Maramureș, colindele au răsunat și luni, 23 decembrie, în unitatea medicală. De această dată, corala preoțească „Arhanghelii” a Epicopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului le-a oferit celor prezenți un recital de colinde.













