În 12 august: Trupa Compact va concerta la Perseide Fest, în Preluca Nouă - 7 minute în urmă
Elevii de 10 ai Țării Lăpușului, felicitați de autoritățile locale pentru performanțele obținute la Bacalaureat - 39 minute în urmă
Mirela Ana Barz duce experiența Muzeului Maramureșan la Gala Regională - 2 ore în urmă
5 august 1940, s-a născut prof. univ. dr. Ana Olos, personalitate a culturii băimărene - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, miercuri 5 august 2026 - 2 ore în urmă
Mogoșa Everesting 2026: Cine a urcat pe podiumul celei de-a VI-a ediții - 13 ore în urmă
PS Părinte Iustin a săvârșit Paraclisul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Săcălășeni - 13 ore în urmă
Opt absolvenți ai Academiei de Poliție și-au început cariera la ITPF Sighetu Marmației - 15 ore în urmă
Canicula oprește traficul greu în Maramureș. Mâine, 5 august, restricții între orele 12:00 și 20:00 - 16 ore în urmă
Atenție, șoferi! Restricții de circulație în zona podului Industriei din Baia Mare - 17 ore în urmă
Cantus Mundi: Peste 1.200 de copii se vor aduna sâmbătă în Baia Mare pentru a marca Ora Pământului
Peste 10.000 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi se vor reuni, simultan în toată ţara, sâmbătă, în intervalul orar 20.30 – 21.30, pentru a marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri şi evenimente muzicale.
Potrivit Agerpres, copiii şi coordonatorii lor vor desfăşura concomitent activităţi muzicale în 77 de localităţi din România şi Republica Moldova.
S-au alăturat evenimentului ansamblurile Cantus Mundi din 32 de judeţe, Bucureşti şi Moldova de peste Prut: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi raionul Făleşti.
Sâmbătă, la ora 20,30, aparatele electrice vor fi deconectate, lumina va fi stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinţii şi prietenii lor vor cânta în spaţii publice, parcuri, pieţe sau în faţa instituţiilor din toată ţara pentru sănătatea pământului şi a mediului, precum şi împotriva risipei care afectează planeta.
Baia Mare se află din nou în topul oraşelor participante, găzduind şi în acest an cel mai mare număr de corişti care vor cânta în Parcul „Regina Maria” şi în curtea Liceului cu Program Sportiv Baia Mare. Peste 1.200 de copii din 46 de coruri şi ansambluri Cantus Mundi vor susţine în municipiu recitaluri corale şi mini-concerte dedicate planetei, începând cu ora 20.30.
Manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, Ora Pământului este un eveniment organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia, pe 31 martie 2007, în Sydney.
Citește și









