Share
Ora Pământului Cantus Mundi: În județul Maramureș în municipiul Baia Mare în Parcul Central au cântat 800 copii, din 17 coruri! Cei mai mulți din țara noastră!

Ora Pământului Cantus Mundi: În județul Maramureș în municipiul Baia Mare în Parcul Central au cântat 800 copii, din 17 coruri! Cei mai mulți din țara noastră!

Ora Pământului Cantus Mundi: În județul Maramureș în municipiul Baia Mare în Parcul Central au cântat 800 copii, din 17 coruri! Cei mai mulți din țara noastră!

Sâmbătă, 26 martie, în intervalul orar 20:00 – 21:30, peste 7.000 de copii și tineri (inițial înscriși) din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi s-au reunit în toată țara sub sloganul „Dăruiește naturii din energia ta!” și au marcat Ora Pământului prin concerte și evenimente muzicale.

A 15-a ediție sărbătorită la nivel mondial și a șasea în care Cantus Mundi se alătură proiectului Ora Pământului a avut loc pe 26 martie 2022. Programul Național Cantus Mundi s-a desfășurat simultan activități în 54 de localități din 30 de județe și București: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea și Vaslui. La ora 20:30, aparatele electrice au fost deconectate, lumina a fost stinsă pentru o oră, iar copiii alături de părinții și prietenii lor au cântat în spații publice, parcuri, piețe sau în fața școlilor din toată țara, pentru sănătatea pământului și a mediului, precum și împotiva extra-consumului care secătuiește planeta.

Carmen Macavei, responsabilul Departamentului de Comunicare al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, respectiv al Programului Național Cantus Mundi, arată pentru DirectMM.ro că în Maramureș, mai exact în municipiul Baia Mare, și-au anunțat prezența înainte de evenimentul în sine cei mai mulți copii din țară, conform numărului de tineri înscriși. Numărul a depășit 800 și au fost 17 coruri în total (16 înscrise inițial). Acestea au cântat începând cu ora 20.30 și puțin după ora 21.30 în Parcul Central din municipiul Baia Mare. Copiii au primit înainte de eveniment broșurile Cantus Mundi, pentru a putea interpreta cântecele din program (desigur inclusiv imnul Cantus Mundi) și s-a folosit lumină ajutătoare în conformitate cu Ora Pământului. În imagine cu care am ilustrat articolul sunt elevii clasei a II-a (învățătoare Ileana Avram) de la Școala Gimnaziala „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare. Lista corurilor înscrise conform listei publicate de Palatul Copiilor cât și alte detalii le regăsiți în afișele atașate articolului de față.

C.Ț.

Citește și

Ora Pământului Cantus Mundi: În județul Maramureș în municipiul Baia Mare în Parcul Central, vor cânta 800 copii din 17 coruri! Cei mai mulți din țara noastră!


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu