Două zile de sărbătoare în Țara Codrului: mii de oameni au participat la „Târgul Cepelor” - 32 de minute în urmă
Autoritățile pregătesc reorganizarea traficului prin Recea. Este propusă și o bandă reversibilă - 54 de minute în urmă
„Părinți informați. Adolescenți protejați”: Curs dedicat părinților despre consumul de droguri la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare - 1 oră în urmă
1926–2026. O sută de ani de la inaugurarea Muzeului Etnografic al Maramureșului la Sighet - 4 ore în urmă
Băimăreanca Laura Pop, Campioană Națională la Natural Bodybuilding - 4 ore în urmă
Spitalul de Recuperare Borșa face angajări. 15 posturi pentru asistenți medicali, toate pe perioadă nedeterminată - 6 ore în urmă
Maramureșeanul Janos Kiss a ajuns la Mamaia cu bicicleta: 1.000 de kilometri, 11 zile și o misiune pentru copiii cu autism - 6 ore în urmă
Baia Mare, 7 septembrie 1940. O zi care a schimbat orașul și harta României - 7 ore în urmă
Ioan Ardeleanu-Pruncu, 83 de ani și o viață legată de cultura și memoria Sighetului - 7 ore în urmă
Mesajul Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, la începutul anului școlar 2026–2027 - 8 ore în urmă
Atelierele de vacanță au debutat la Muzeul Satului din Baia Mare cu olărit, lecții de siguranță și incursiuni în tradițiile satului
Astăzi, 13 iulie, au început atelierele de vacanță de la Muzeul Satului din Baia Mare.
Seria a început cu îndrăgitul atelier de olărit, în cadrul căruia copiii au descoperit cum lutul poate prinde viață sub mâinile pricepute ale olarului.
„Sub îndrumarea doamnelor Chira Ica și Rodica Trif, aceștia și-au realizat propriile vase din lut, pe care le-au decorat cu multă răbdare, creativitate și entuziasm.
În cea de-a doua parte a activității, participanții s-au întâlnit cu comisarul-șef de poliție Popescu Nicolae, din cadrul Biroului Siguranța Școlară – Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș, care le-a vorbit despre importanța respectării regulilor, despre siguranța rutieră și despre responsabilitățile și provocările meseriei de polițist. Întâlnirea a fost una interactivă, copiii adresând numeroase întrebări și participând cu interes la discuții.
Bucuria zilei a continuat cu o vizită la iepurașii muzeului, pe care cei mici i-au hrănit și i-au admirat, iar apoi colega noastră, muzeograf Gabriela Filip, i-a purtat într-o incursiune prin gospodăria tradițională, povestindu-le cum trăiau și cu ce se ocupau oamenii în satul de odinioară, dar și despre locuințele tradiționale.
Le mulțumim tuturor copiilor pentru energie și curiozitate, colaboratorilor noștri pentru implicare și tuturor celor care contribuie, an de an, la transformarea atelierelor de vacanță la muzeu într-o experiență educativă și memorabilă”, transmit reprezentanții Muzeul Satului.
Prin joc, creativitate și voie bună, participanții vor avea ocazia să învețe lucruri noi, să-și dezvolte îndemânarea și imaginația și să creeze amintiri de neuitat.














