Vrei să faci parte dintr-un proiect regional inovator de formare în competențe digitale? Institutul pentru Acţiune Civică şi Organizarea Societăţii-ACTA te invită să te alături echipei - 3 minute în urmă
Locuri de muncă: Sov Consulting te invită să te alături echipei unor proiecte regionale de formare în competențe digitale! - 10 minute în urmă
Zilele Culturale Maghiare, la Sighetu Marmației - 12 minute în urmă
Marcel Mureșan în dialog cu Dan Sgârță (Foileton 3) - 24 minute în urmă
O zi plină de zâmbete, povești și culoare la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 33 minute în urmă
Nicușor Dan contestă la CCR legea care înăsprește pedepsele pentru promovarea fascismului și legionarismului - 1 oră în urmă
Activități derulate de beneficiarii Asociației „Esperando” Baia Mare, în cadrul proiectului „INCLUART” - 1 oră în urmă
Autoarea Dina Todoran a lansat cartea „Când toate ți se dau pe deasupra. O perspectivă pentru tineri de succes” - 2 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș – Vineri, 11 iulie 2025 - 2 ore în urmă
11 iulie – Maria Dragomiroiu, o viață închinată folclorului românesc - 2 ore în urmă
Anunț oficial foarte important!: Aeroportul Internațional Maramureș poate acorda sprijin financiar companiilor aeriene, pentru zboruri internaționale regulate!
Anunț oficial foarte important!: Aeroportul Internațional Maramureș poate acorda sprijin financiar companiilor aeriene, pentru zboruri internaționale regulate!
Comisia Europeană a aprobat miercuri o schemă de ajutor, în valoare de 1,2 milioane de euro, lansată de autorităţile române pentru a sprijini companiile aeriene să înceapă zborurile internaţionale de la şi spre Aeroportul Internaţional Maramureş, în urma pandemiei de COVID-19, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Măsura a fost aprobată conform Cadrului temporar privind ajutorul de stat. Conform schemei, sprijinul public va lua forma subvenţiilor directe de până la maximum 800.000 de euro per companie. Aeroportul Internaţional Maramureş are un rol important în conectivitatea regională şi internaţională a României. Sprijinul public va fi deschis pentru toate companiile aeriene care operează cel puţin două noi zboruri internaţionale la Aeroportul Internaţional Maramureş.
Ajutorul va fi alocat pe baza evaluării numărului de destinaţii, a frecvenţei zborurilor şi a numărului estimat de pasageri în primul an de operare. Obiectivul schemei este de a sprijini activitatea acelor companii aeriene şi redresarea economică şi viabilitatea structurală a regiunii, în contextul pandemiei. Comisia a constatat că schema românească este în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat: sprijinul nu va depăşi limita per beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021. Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat.
”Bugetul schemei este echivalentul în lei a sumei de 1.200.000 euro. Ajutorul per întreprindere nu poate depăși 800.000 euro. Ajutorul de stat se va plăti operatorilor aerieni de către furnizorul ajutor de stat Consiliul Județean Maramures, în trei tranșe, până cel târziu la data de 31.12.2022, conform Contractului de acordare a ajutorului de stat și a Confirmării prestării serviciului de către administratorului schemei de ajutor de stat, după cum urmează: prima tranșă în cuantum de 30 % din valoarea totală a ajutorului de stat, la semnarea contractului, a doua tranșă în cuantum de 30 % din valoarea totală a ajutorului de stat, în a 6-a lună de operare, a treia tranșă în cuantum de 40 % din valoarea totală a ajutorului de stat, în a 10-a lună de operare. Solicitantul ajutorului trebuie să depună o cerere de acordare a ajutorului de stat și să demonstreze, prin documentația depusă, că se angajează să opereze curse regulate externe de pe Aeroportul Internațional Maramures și să ia toate masurile necesare pentru a asigura viabilitatea acestora prin promovarea lor cu scopul remedierii dificultăților în cel mai scurt timp. Operatorii aerieni vor trebui să prezinte administratorului schemei, propuneri de servicii, planuri de afaceri, în care să specifice rutele propuse a fi operate și frecvențele de operare, aeronavele care urmează să fie utilizate și capacitatea acestora, niveluri așteptate de trafic, perioada de operare a rutei și modul în care ajutorul influențează reluarea traficului aerian”, se arată în documentul oficial.
C.Ț.