Share
Analiza meteo 4 săptămâni: Și în Maramureș vestea specialiștilor din țara noastră arată că va fi vreme caldă cu ceva ploi! Iată care-s calculele pe luna toată!

Analiza meteo 4 săptămâni: Și în Maramureș vestea specialiștilor din țara noastră arată că va fi vreme caldă cu ceva ploi! Iată care-s calculele pe luna toată!

Analiza meteo 4 săptămâni: Și în Maramureș vestea specialiștilor din țara noastră arată că va fi vreme caldă cu ceva ploi! Iată care-s calculele pe luna toată!

Vreme mai caldă dar și ploi! Specialiștii în meteorologie acum arată că avem vară care se află în mare putere, încă din iunie. Așadar vom avea parte de vreme caldă dar și cu unele fluctuații termice.

Vara și-a cam intrat treptat în drepturi, așa cum ne-am aștepta, de acum, astfel că arșița, canicula, deja și-a dezvăluit colții, arată statistica actuală. Cu toate că vorbim și despre zile cu fluctuații ale valorilor termice, avem când mai mari, când mai mici, ele s-au învârtit în jurul mediilor multianuale cu tendința de a fi peste normal. Așadar oricât pare de ciudat, vorbim despre vreme normală pentru aria noastră în luna iunie și iulie, fapt arătat de statistica oficială. Luna iulie are marea șansă de a-și confirma renumele de Lună a lui Cuptor! La fel va fi și în august! Iată estimările pe patru săptămâni! Cele Actualizate!

Săptămâna 1 (11-17 iulie). Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile centrale, nordice și la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane. Săptămâna 2 (18-24 iulie). Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în cele vestice. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales la munte. Săptămâna 3 (25-31 iulie). Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în jumătatea nord-vestică a țării, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă. Săptămâna 4 (1-7 august). Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații vor avea o tendință spre deficit în majoritatea regiunilor, dar mai sles în zonele montane.

În concluzie. Vom avea mijloc de vară secetoasă. În estimările pe 4 săptămâni, la început avem ca vreme o ușoară scădere a valorilor termice după valul de caniculă, după care tendința de vreme foarte caldă va reveni și se va menține doar că vom ajunge la un normal al vârfului de vară, așadar tot temperaturi mai mari, ridicate, iar ploile își vor mai face apariția, dar mai puțin decât ar fi normal. Așadar, foarte cald și secetă, cu furtuni violente uneori. Vom reveni cu amănunte!

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu