Piața jocurilor online în 2026: principalele tendințe observate la nivel european - 2 ore în urmă
Vacanță cu mașina în Grecia? Ce trebuie să știți despre noile amenzi și reguli din 2026 - 5 ore în urmă
„Fabrica de eminescieni” și-a deschis porțile pentru elevii din Baia Mare - 5 ore în urmă
Charlie Ottley pregătește un nou film de promovare a Maramureșului - 6 ore în urmă
Tradiție și cultură la Zbor Hub Baia Mare: tinerii sunt invitați la atelierul „Ie românească: Motive tradiționale” - 6 ore în urmă
Minoră dispărută din Baia Sprie. Poliția solicită sprijinul populației - 7 ore în urmă
Clopoțelul a sunat din nou pentru absolvenții promoției 2016 ai Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare - 7 ore în urmă
Succes răsunător pentru proiectul INTO THE MAP organizat de Interact Baia Mare și CS MRD Baia Mare - 7 ore în urmă
În această duminică: PS Iustin va sfinți altarul de vară și sala socială „Sfântul Stelian” din Parohia Făurești - 8 ore în urmă
Diplomă de excelență și proiecte editoriale la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare - 11 ore în urmă
Amintirea unui furt istoric: Șapte ani de la dispariția calcitului de Herja, una dintre cele mai valoroase piese ale Muzeului de Mineralogie Baia Mare
Au trecut exact șapte ani de când una dintre cele mai prețioase piese a Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, un calcit de Herja (tehnic, concreșterea sferoidală de calcit, cu diametru de 8 cm, jumătate de culoare albă, jumătate neagră), a dispărut fără urmă!
În noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2014, în jurul orei 03.00, o persoană necunoscută, mascată cu o cagulă, a pătruns în incinta spațiului expozițional, după ce a spart două geamuri. Apoi, în numai 13 secunde, s-a dus glonț la vitrina unde se afla eșantionul mineral, a făcut țăndări vitrina, a sustras obiectul de patrimoniu, după care a plecat pe același geam pe unde a intrat.
“Infractorul, la adăpostul nopții, a escaladat zidul din spatele clădirii Muzeului, a pătruns în interior pe casa scărilor spărgând unul dintre geamuri și apoi în sala de expoziție printr-un spațiu extrem de îngust situat între ușa protejată cu gratii și peretele exterior, spărgând un alt geam. Activarea unui senzor de mișcare a condus la declanșarea alarmei, dar spărgătorul nu a avut nevoie decât de 13 secunde pentru a sparge geamul vitrinei gros de 10 mm, a furat eșantionul și a părăsit clădirea. Din păcate, echipa de intervenție sosită imediat la fața locului de la firma contractantă a acestor servicii, a fost informată eronat de către agentul de pază că ar fi fost o alarmă falsă, astfel că nu s-a făcut verificarea în acel moment, iar furtul nu a fost constatat decât dimineața, când, la efectuarea schimbului s-a derulat procedura de predare-primire”, aveau să explice reprezentanții unității muzeale.
Între timp s-au luat măsuri suplimentare de protecție a patrimoniului. S-a decis ca la expozițiile ce vor conține pe viitor și piese de tezaur paza să fie dublată, au fost înlocuite geamurile de sticlă distruse, au fost retrase din expoziție piesele de tezaur şi s-au depozitat la loc sigur și s-a făcut o evaluare a securității clădirii pentru a identifica posibile locuri vulnerabile la viitoare efracții, de către o firmă specializată, activitate finalizată cu un raport. În plus, s-a achiziționat un nou DVR pentru stocarea electronică a imaginilor filmate, s-au montat grilaje metalice în locul unde a avut loc efracția și în alte locații considerate insuficient securizate (casa scărilor, alte geamuri exterioare), s-au zidit unele dintre ferestrele exterioare și a fost verificat sistemul de alarmare și îmbunătățit, prin montarea suplimentară a unei centrale și senzori de mișcare.
În plus, pentru a menține vie în memoria vizitatorilor imaginea eșantionului dispărut, în vitrina în care era expus, a fost realizată și montată, de către o firmă specializată, o hologramă a calcitului, activată printr-un senzor, care-l prezintă într-o rotație continuă, au explicat, după furt, reprezentanții Muzeului de Mineralogie “Victor Gorduza” din Baia Mare. Însă, iată-ne la șapte ani de la producerea furtului cu vinovatul tot neprins. Rămâne întrebarea dacă autorul va fi identificat vreodată, pentru că ipotezele au fost numeroase la acel moment!…
C.Ț.















