Share
Consulul onorific al Spaniei vine cu propuneri pentru Maramureș, de la parc industrial până la un proiect fotbalistic gen ”Barça Academy”

Consulul onorific al Spaniei vine cu propuneri pentru Maramureș, de la parc industrial până la un proiect fotbalistic gen ”Barça Academy”

Jose Arnau, consulul onorific al Spaniei, a făcut luni, 10 februarie, a doua vizită în Maramureș – el având drept circumscripție consulară județele Cluj, Sălaj, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud și Suceava. În cadrul întâlnirii cu oficialii Consiliului Județean, consulul a vorbit despre acțiunile pe care le-a întreprins pentru inițierea unor zboruri internaționale din și către Spania de pe Aeroportul Internațional “Maramureș”, despre identificarea unor posibili investitori în Maramureș în vederea creării unui parc industrial, dar și despre deschiderea pe care Provincia Castellon o are pentru o eventuală înfrățire cu județul Maramureș.

Jose Arnau a precizat că dorește să faciliteze cooperarea dintre România și Spania prin dezvoltarea de relații economice, culturale și sportive, precum și prin încurajarea studiului limbii spaniole în învățământul preuniversitar și universitar românesc. ”Avem posibilitatea de a facilita oferirea unei donații reprezentând cărți de literatură în limba spaniolă, care ar putea fi de ajutor tinerilor din România care studiază limba spaniolă. Totodată, există firme spaniole interesate să investească în Maramureș pentru a crea un parc industrial”, a declarat  Jose Arnau.
Un alt subiect atins a fost varianta ca în Maramureș să fie invitați managerii care se ocupă de proiectul ”Barça Academy” de la FC Barcelona, pentru a concretiza un proiect fotbalistic comun pentru tinerii maramureșeni, în genul celor desfășurate în trecut la Cluj-Napoca sau București.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu