IsraelUL și SUA au atacat Iranul, Teheranul ripostează cu rachete - 12 minute în urmă
Blues autentic și energie live cu Blues Lovers, la Luna Smokehouse din Baia Sprie - 50 minute în urmă
Sportivii Clubului Sportiv Seini și-au consolidat pregătirea la cantonamentul din Târgu Lăpuș - 2 ore în urmă
Prof. Irina Doce, alături de copiii Cercului de Pictură Borșa–Vișeu de Sus, vor fi prezenți la Gala Națională „România ești Tu” - 2 ore în urmă
28 februarie 1913, s-a născut Gheza Vida - 3 ore în urmă
Pofesorul Richard Kearney va primi titlul de Doctor Honoris Causa la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 3 ore în urmă
Prognoza meteo Maramureș, sâmbătă 28 februarie 2026 - 4 ore în urmă
Exemplu de curaj și implicare: Voluntara Maria Petrișor a intervenit la timp și a salvat un om - 11 ore în urmă
55 de medalii și locul I pe cluburi pentru sportivii de la Flykick Team Baia Mare la Cupa NYSK 2026 - 15 ore în urmă
Pr. prof. univ. Constantin Necula susține în Baia Mare conferința „Despre frumusețea credinței” - 15 ore în urmă
A fost inaugurat Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetul Marmației (FOTO)
Azi, 10 iulie, a avut loc inaugurarea oficială a Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Sighetul Marmației, evenimentul fiind unul de amploare.
Multă lume a luat parte la eveniment. Au fost prezenți ierarhii Maramureșului și Sătmarului, PS Iustin și PS Timotei Sătmăreanul, oficialități centrale, județene și locale, oameni de cultură, specialiști și reprezentanți ai firmei care a realizat restaurarea etc.
Acest edificiu care are 110 ani vechime şi 84 de ani de când a fost dat ca reşedinţă episcopală pe vecie Episcopiei Maramureşului are o valoare istorică deosebită. Lucrările la construcţia Palatului Cultural au început în toamna anului 1912 pe baza proiectului arhitectului Sándy Gyula (1868-1953) și terminate în timp record. Inaugurarea clădirii a avut loc la 1 decembrie 1913, panglica inaugurală fiind tăiată de noul comite suprem Vasile Negrea.
Din păcate, gloria clădirii a avut o viaţă scurtă: după izbucnirea Primului Război Mondial, clădirea este rechiziţionată de diferitele armate care trec prin oraş dar clădirea scapă de distrugeri. După 1918, chiar din primii ani ai administraţii româneşti, s-a pus problema proprietăţii clădirii: în primăvara anului 1919, clădirea Palatului Culturii este preluată formal şi dată în grija unui comitet administrativ. la 4 februarie 1938, alături de hotelurile „Coroana” şi „Central”, 300 ha de pădure şi alte bunuri şi bani, Palatul Culturii este dăruit Episcopiei Maramureşului printr-un document semnat printre alţii de Octavian Goga şi Armand Călinescu.
Preluarea oficială a fost făcută cu fast în zilele de 16-18 aprilie 1938, cu serbări de inaugurare şi sfinţire organizate de preotul Ioan Vasca (1892-1964) şi episcopul dr. Vasile Stan (1875-1945), arhiereu-vicar, ales prim-episcop al Episcopiei Maramureşului. În anul 2016 au fost demarate studiile de specialitate în vederea realizării proiectului de reabilitare a Palatului Culturii din Sighetu Marmației care va primi destinaţia: Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Iosif Mărturisitorul”.
În prezent, clădirea Palatului Culturii este trecut pe lista monumentelor istorice ale Ministerului Culturii şi Cultelor, Institutul Naţional al Monumentelor Istorice (Lista monumentelor Istorice din Maramureş, nr. 468. Cod LMI 2004: MM-II-m-A-04732).
Centrul Cultural – Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” este al doilea cel mai important edificiu, după Palatul Patriarhiei, în care a fost promovat un proiect de reabilitare a unei construcții culturale de o asemenea anvergură, iar ca sumă accesată pentru proiect și aceasta este a doua ca valoare după Palatul Patriarhiei din Dealul Mitropoliei, aproximativ 5 milioane de euro.
Astfel, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, prin atenta supraveghere și purtare de grijă a Preasfințitului Părinte Iustin a dus la bun sfârșit acest proiect fabulos și care face cinste tuturor celor implicați în acest demers.




















