Într-o singură zi, 12 conducători auto au rămas fără permis
Duminică, 26 iulie, poliţiştii Serviciului Rutier Maramureş au acţionat pe DN 1C Baia Mare – Seini – Somcuta Mare pentru combaterea execesului de viteză, şi pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Pe parcursul acţiunii poliţiştii au folosit două aparate radar cu care au constatat 18 cazuri de nerespectare a regimului legal de viteză. În total au fost aplicate 24 de amenzi, în valoare totală de 15.500 de lei.
În 12 cazuri a fost dispusă măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce astfel: pentru 90 de zile în nouă cazuri de depăşire a cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise şi pentru 30 de zile în trei cazuri de depăşire neregulamentară.













