Încă o intervenție: Un bărbat s-a lovit puternic la picior în timp ce se afla la cules de ciuperci în zona Ulmoasa; Au intervenit salvamontiștii (GALERIE FOTO)
Seara de 28 mai a mai adus o intervenție pentru salvamontiștii maramureșeni. De această dată, în urma unui apel prin 112, a fost sesizat faptul că, în zona Ulmoasa, sat Băița, oraș Tăuții Măgherăuș, un bărbat aflat la cules de ciuperci a alunecat, suferind un traumatism la ivelul piciorul stâng.
Ca urmare a loviturii, bărbatul nu a mai putut să se deplaseze, având nevoie de ajutor. Imediat, către el a pornit echipajul Serviciului Public Județean Salvamont către zona în care se află acesta, pentru evaluarea situației și acordarea primului ajutor.
Din fericire, și această intervenție s-a încheiat cu succes. Reprezentanții Salvamont Maramureș au anunțat faptul că pacientului cu traumatism membru inferior i-a fost acordat primul ajutor, după care a fost transportat cu targa UT2000 și predat la ambulanță, pentru a fi dus la spital, pentru investigații suplimentare.
C.Ț.

















