Dublu eveniment în Baia Mare: conferința „Suflet de munte – Viața unui om care a îndrăznit să viseze” și lansarea cărții „Cartea înălțimilor” - 32 minute în urmă
Nu ai asigurare? Poți beneficia totuși de tratament gratuit - 1 oră în urmă
Modificări în impozitarea pensiilor speciale: Ce trebuie să știi? - 1 oră în urmă
Drapelul României în mijlocul protestelor din Belgrad: „Ne-am inspirat de la voi!” - 1 oră în urmă
Liceul Tehnologic Forestier din Sighetu Marmației, campion municipal la fotbal U16 - 1 oră în urmă
Piesa de teatru „Amintiri din copilărie” va avea loc luna aceasta - 2 ore în urmă
Nicolae Titulescu: Arhitectul diplomației românești și promotor al păcii internaționale - 2 ore în urmă
Maramureșul, sărbătorit pe scena Sălii Lascăr Pană: Spectacol aniversar de excepție - 13 ore în urmă
Evenimentul „Calea spre vindecare – Identifică și Depășește Blocajele din Viața Ta” va avea loc în Baia Mare - 18 ore în urmă
Diana Șoșoacă, candidatură respinsă: între contestare și spectacol politic - în urmă
Aveau un arsenal de substanțe interzise: Trei traficanți de droguri din Maramureș, arestați preventiv, după ce au fost prinși în flagrant (VIDEO ȘI FOTO)
Trei bărbați au fost surprinși în flagrant delict în timp ce ar fi încercat să comercializeze droguri. În urma perchezițiilor efectuate la locuințele acestora, au fost ridicate peste jumătate de kilogram de cocaină, 500 de comprimate MDMA și 200 de grame de canabis.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, împreună cu procurorii DIICOT – BT Maramureş, au documentat activitatea infracțională a trei bărbați bănuiţi de trafic de droguri.
„Cele trei persoane au fost surprinse în flagrant delict, în perioada 22-23 ianuarie 2021, în timp ce ar fi transportat, comercializat și deținut droguri. Ulterior prinderilor în flagrant delict, la data de 23 ianuarie 2021, au fost puse în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în urma cărora au fost ridicate peste jumătate de kilogram de cocaină, peste 500 de comprimate MDMA și peste 200 de grame de canabis. Totodată, au fost indisponibilizați 17.000 de lei, 1.000 de euro, telefoane mobile și înscrisuri necesare documentării activității infracționale. Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore și prezentați instanței, care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a transmis IGPR.
# Primul arestat…
Instanța a admis, în data de 23 ianuarie 2021, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23 ianuarie 2021, până la data de 21 februarie 2021 inclusiv, a unui inculpat în vârstă de 23 de ani cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc, prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000. Pentru a dispune măsura preventivă a arestării, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice suspiciunea rezonabilă că inculpatul, în data de 22 ianuarie 2021, a deţinut droguri de risc şi de mare risc într-o cantitate nerezonabil de mare pentru a putea fi apreciată ca fiind destinată exclusiv propriului consum, din care o parte au fost deţinute şi transportate cu autoturismul proprietate personală, iar o altă parte au fost deţinute şi descoperite la locuinţa folosită de acesta, în urma efectuării percheziţiei domiciliare autorizate în cauză. Inculpatul a contestat hotărârea, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac (vezi mai jos soluția pe scurt).
# … și ceilalți doi
Instanța a admis, în data de 24 ianuarie 2021, propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Maramureş de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 ianuarie 2021, până la data de 22 februarie 2021 inclusiv, a unui inculpat în vârstă de 27 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, şi a altui inculpat în vârstă de 37 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii continuate (două acțiuni distincte) de trafic de droguri de risc și de mare risc, reţinând în sarcina acestora indicii temeinice care justifică următoarele suspiciuni rezonabile: Primul inculpat, în data de 23 ianuarie 2021, a procurat de la cel de-al doilea, iar ulterior a deținut și a transportat cantitatea de 101 comprimate de droguri de mare risc MDMA, fiind prins în flagrant în momentul în care dorea să le dea altei persoane. Cel de-al doilea inculpat, în data de 23 ianuarie 2021, a deținut la locuința sa o cantitate mare de droguri de risc și de mare risc, toate găsite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate, după ce, în prealabil, în aceeași zi de 23 ianuarie 2021, în jurul orei 17.00, i-a dat inculpatului primului inculpat, pentru a fi transportate și vândute altei persoane cantitatea de 101 comprimate MDMA. Cei doi inculpaţi au contestat hotărârea instanței, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac (vezi mai jos soluția pe scurt).
Mai jos, video publicat de Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Poliție Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Maramureş, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.
DirectMM.ro