Grigor Gheorghe din Hărnicești, de negăsit după ce a plecat de la domiciliu - 10 ore în urmă
Handbal: Jocuri de verificare intense pentru Junioarele 1 de la Fabrica de Campioni în compania CSU Oradea - 12 ore în urmă
Succes pentru Academia de Șah Maramureș la Arad Open Grand Prix: Sara Șunea, pe primul loc la categoria Open sub 2150 Elo - 13 ore în urmă
Festivalul Concurs Național „Floare de Colț” de la Sighetu Marmației și-a desemnat câștigătorii - 13 ore în urmă
Opt zile de cultură, muzică și spiritualitate la Baia Mare. Au început „Zilele Sfântul Ștefan” - 13 ore în urmă
Handbalistul băimărean Patrick Ienei se alătură AHC Potaissa Turda în noul sezon competițional - 14 ore în urmă
Tradiții și culoare: La Vișeu de Sus s-au întâlnit trei sărbători – Festivalul Țipțerilor, Sfânta Maria Mare și Ziua Maramureșului - 14 ore în urmă
Absolvenții promoției 2016, împreună din nou după zece ani la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației - 14 ore în urmă
Premieră în Munții Rodnei: Sebastian Butcovan a parcurs într-o singură tură toate cele 30 de vârfuri de peste 2.000 de metri - 15 ore în urmă
Pintea Viteazul, omagiat la Baia Mare. Bustul eroului maramureșean a fost resfințit - 15 ore în urmă
Activități de prevenire a incendiilor în Cupșeni, Sarasău, Săpânța, Valea Chioarului
Specialiștii Inspecției de prevenire și cei ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților din cadrul I.S.U. Maramureș au efectuat, pe parcursul acestei săptămâni, activități de informare și educație preventivă, în mai multe localități din județ, printre are Cupșeni, Sarasău, Săpânța și Valea Chioarului.
La Școala Gimnazială “Mihai Viteazu” din Valea Chioarului, pompierii au ținut o lecție deschisă cu cei mici și le-au prezentat, atât lor cât și cadrelor didactice, regulile de comportament în caz de cutremur și incendiu în școală. Activitatea a fost urmată de un exercițiu de evacuare.
Personalul ISU Maramureș s-a deplasat, de asemenea, în gospodăriile cetățenilor, unde le-a prezentat acestora principalele măsuri de apărare împotriva incendiilor, premergătoare sezonului rece și le-a distribuit broșuri și pliante cu sfaturi în acest sens.
Pe această cale, reamintim cetățenilor câteva din ele mai importante măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece:
La exploatarea instalațiilor și aparatelor electrice în gospodării
• nu utilizați aparate electrice, cabluri, prize, întrerupătoare și dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii!
• evitați folosirea simultană a mai multor receptori pentru a nu suprasolicita reţeaua electrică!
• supravegheați în permanență aparatele electrice și electrocasnice aflate sub tensiune!
• nu utilizați siguranţe fuzibile improvizate!
• nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher!
• când plecați de acasă pentru o perioadă mai lungă, deconectați de la alimentarea
cu energie electrică toate aparatele!
• pentru remedierea defecțiunilor apărute la aparatele şi instalaţiile electrice, apelați numai la specialişti!
La exploatarea sobelor și a coșurilor de fum
• copiii nu vor fi lăsaţi niciodată nesupravegheaţi, cu focul aprins în sobă;
• înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate şi curăţate pentru a fi în perfectă stare de funcţionare;
• se va folosi numai materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi se va evita supraîncărcarea acesteia;
• este interzisă folosirea lemnelor mai lungi decât dimensiunile focarului;
• este interzisă aprinderea focului în sobe prin turnare ori stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
• sobele se vor utiliza numai cu uşiţa de alimentare închisă;
• în faţa uşiţelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu tablă metalică cu dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
• nu se vor aşeza în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
• la construcţia unei sobe se va avea în vedere ca fundaţia proprie a acesteia să nu fie amplasată direct pe pardoseala combustibilă sau pe grinzile de lemn ale planşeelor;
• în camerele în care încălzirea se realizează cu sobe, este interzisă curăţirea duşumelelor şi a oricărui obiect aflat în încăperile respective cu substanţe inflamabile;
• cenuşa şi jarul provenite de la sobe vor fi depozitate într-un loc special amenajat.
• verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum se efectuează numai de către persoane specializate;
• coşurile, burlanele şi canalele de fum trebuie să fie izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor;
• în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care ar putea pătrunde scântei, ce pot fi surse de aprindere.














