Nicușor Dan merge la Washington, iar România va fi observator în Consiliul pentru Pace - 5 ore în urmă
Maramureșean salvat prin transplant cardiac la Târgu Mureș - 6 ore în urmă
Ziua Națională a Lecturii, marcată de preșcolarii Grădiniței „Micul Prinț” din Baia Mare - 9 ore în urmă
Cum a început pandemia: amintiri din 15 februarie 2020 - 9 ore în urmă
Târgul „Mărțișor cu Dor” va avea loc în perioada 20-22 februarie, la Galeria Várvédő din Baia Mare - 9 ore în urmă
„Șezătoarea Generațiilor” de la Suciu de Sus a readus la viață spiritul satului de altădată, reunind bunici, părinți și copii - 10 ore în urmă
Maramureșeanca Maria Botiz a cucerit titlul de campioană națională U16 la pentatlon, în cadrul Campionatului Național de Sală – Probe Combinate - 10 ore în urmă
Polițiștii din Baia Mare au surprins o tânără de 24 de ani circulând cu 135 km/h - 10 ore în urmă
700 de elevi maramureșeni au participat la faza județeană a Concursului Interdisciplinar „Comuniada” - 10 ore în urmă
Bernadette Szocs și Eduard Ionescu au câștigat aurul pentru România la Chennai 2026 - 11 ore în urmă
Autoarea Lucia Ileana Pop lansează două volume de poezii
Marți, 17 iunie 2025, va avea loc dubla lansare de volume de poezii, unul bilingv, numit „Feminitate/Femminilità”, apărut la editura „Acteon Books” anul acesta și „Trepte peste timp”, apărut la editura „Timpul” în anul 2023, semnate de autoarea Lucia Ileana Pop.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 14:00, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare. Moderator va fi Dana Buzura-Gagniuc, manager al Revistei de Cultură „Nord Literar”, iar ulterior vor lua cuvântul prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, editor și prof. dr. Delia Muntean.
Lucia Ileana Pop născută pe 26 mai 1977 în Desești, Maramureș este o jurnalistă, scriitoare și traducătoare română. Este colaboratoare a Institutului Limbii Române din București, profesoară de limba română în Lazio, Italia, în cadrul proiectului internațional „Limbă, Cultură și Civilizație Românească”.
A urmat Facultatea de Litere cu specializarea Română-Etnologie (1997-2002) și master în Etnologie și Antropologie socială (2006-2008) la UTCN, Centrul Universitar Nord din Baia Mare. În Italia și-a continuat studiile la Facultatea de Științe ale Formării, cu specializarea în Stiințele Educației la Università Roma Tre din Roma, urmând un curs de specializare în Didactica limbii italiene ca limbă străină la Università per Stranieri di Perugia.
A publicat volume de poezie printre care se numără: „Scântei de suflet/Scintille dell’animo”, Rediviva, Milano 2020 – ediție bilingvă; „Umbre și lumini/Ombre e luci”, Rediviva, Milano 2022 – ediție bilingvă; „Jurnal de departe în timp de pandemie”, Eikon, București 2021; „Poezii vii pentru cei mai frumoși copii”, Vatra veche, Târgu Mureș 2022. Creațiile sale literare au fost publicat atât în antologii colective, cât și în reviste.
Larisa Viragh















