Vasile Ilea, medicul, prefectul și jurnalistul care a încercat să schimbe viața satelor din Maramureș

În urmă cu 135 de ani, la 26 octombrie 1891, se năștea la Șomcuta Mare Vasile Ilea, medicul care avea să devină una dintre personalitățile remarcabile ale Maramureșului interbelic, prin contribuțiile sale la dezvoltarea psihiatriei, educației adulților, culturii și administrației locale. Inițiator al școlilor țărănești de la Sighet, conducător al ASTREI maramureșene, prefect și publicist, Ilea a înțeles că progresul unei comunități nu depinde numai de instituțiile pe care le construiește, ci și de cunoștințele pe care le pune la îndemâna oamenilor.

În Maramureșul de după Marea Unire, într-o perioadă în care numeroase sate trăiau încă în condiții dificile, iar accesul la educație, îngrijire medicală și informație era limitat, un medic din Sighetu Marmației a început să privească problemele comunității dintr-o perspectivă neobișnuit de largă pentru vremea sa. Vasile Ilea era convins că sănătatea oamenilor nu putea fi despărțită de condițiile în care trăiau, de nivelul lor de instruire și de posibilitățile economice ale gospodăriilor. Medicina singură nu putea rezolva lipsurile satelor, după cum nici școala tradițională nu putea răspunde tuturor nevoilor unor adulți care își petreceau zilele muncind pământul. Era nevoie de o educație practică, adaptată vieții cotidiene, prin care cunoștințele specialiștilor să ajungă direct la cei care aveau nevoie de ele.

Născut la Șomcuta Mare, în Țara Chioarului, Vasile Ilea provenea dintr-o familie cu posibilități materiale modeste, împrejurare care avea să-i influențeze inclusiv parcursul școlar. A urmat clasele primare la Făurești și Copalnic-Mănăștur, a studiat la Baia Mare și și-a continuat pregătirea la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș. Ulterior a ajuns la Universitatea din Budapesta, unde și-a încheiat studiile medicale în 1918, într-un moment în care Primul Război Mondial se apropia de sfârșit, iar harta politică a Europei Centrale începea să se schimbe. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, experiență care l-a legat direct de unul dintre momentele fundamentale ale istoriei moderne românești.

Revenit în Maramureș, și-a construit o carieră medicală în Sighetu Marmației, oraș în care avea să desfășoare o activitate profesională și publică deosebit de intensă. Între 1920 și 1940 a lucrat în domeniul neuropsihiatriei, contribuind la înființarea și dezvoltarea Spitalului de Boli Nervoase, instituție pe care a condus-o vreme îndelungată. Interesul său pentru această specialitate se manifestase încă din primii ani ai carierei, când publicase, la Cluj, lucrarea „Cartea îngrijitorului de alienați”, în 1919. Titlul păstrează terminologia medicală a epocii, astăzi abandonată, dar documentează preocuparea pentru pregătirea celor implicați în îngrijirea pacienților cu afecțiuni psihice.

Activitatea lui nu s-a limitat însă la spital. A sprijinit organizarea unor reuniuni profesionale și a unor acțiuni de educație sanitară, iar Sighetul a găzduit, în 1925, manifestări medicale importante, la care au participat personalități precum Iuliu Hațieganu și C. I. Parhon. În aceeași perioadă, medicul se implica în cercetări de teren și în programe menite să îmbunătățească igiena și sănătatea publică, considerând că prevenția trebuia să înceapă în interiorul comunităților. Această preocupare avea să se întâlnească firesc cu una dintre marile mișcări culturale românești ale vremii, Asociațiunea pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, cunoscută sub numele de ASTRA.

În 1926, Vasile Ilea a fost ales la conducerea Despărțământului Maramureș al ASTREI, cu sediul la Sighet, și a început să dezvolte programe care depășeau cadrul obișnuit al conferințelor culturale. În viziunea sa, educația trebuia să producă schimbări concrete în viața oamenilor, iar țăranul trebuia să poată înțelege nu numai istoria și cultura națională, ci și metodele prin care își putea îmbunătăți gospodăria, valorifica produsele și proteja sănătatea familiei. În anii următori, Sighetul a devenit locul unui experiment educațional care avea să fie cunoscut și preluat în alte regiuni ale țării.

Primele cursuri practice au fost organizate în iunie 1931 și au avut ca temă apicultura. Optsprezece participanți din șapte comune maramureșene au urmat, între 17 și 30 iunie, un program dedicat creșterii albinelor și metodelor de exploatare a stupinelor. Inițiativa a fost continuată în anii 1932–1933 printr-o formă mai amplă de școală țărănească, la care au participat 28 de cursanți, pregătiți timp de aproximativ cinci săptămâni în domenii esențiale pentru viața satului. Programul includea agricultura, creșterea animalelor, pomicultura, igiena, cooperarea economică, dar și noțiuni despre Constituție, legislație, administrație, istorie și geografie. Era, în esență, o școală destinată unor oameni care aveau deja o profesie și o experiență de viață, dar care nu beneficiaseră de posibilitățile unei instruiri sistematice. Cursurile erau susținute de specialiști, iar participarea presupunea interesul și disponibilitatea celor înscriși, nu obligația școlară obișnuită.

În 1933, Vasile Ilea și-a prezentat concepția în lucrarea „Școala Superioară Țărănească”, publicată la Sighet. Experiența maramureșeană a devenit un reper al educației populare interbelice, contribuind la răspândirea unor instituții similare în Transilvania și în alte regiuni. În 1936, Sighetul avea să găzduiască și un congres dedicat școlilor țărănești, ceea ce confirma importanța dobândită de program. Pentru un județ aflat la marginea geografică a țării, era o realizare care demonstra că inițiativele locale puteau influența politici și practici educaționale la nivel național.

Spiritul organizatoric al lui Vasile Ilea s-a manifestat și în viața culturală a Sighetului. Sub conducerea sa, activitatea ASTREI s-a extins, iar Palatul Cultural a devenit un centru în care au funcționat o bibliotecă, un cinematograf, un muzeu și o școală populară de pictură, asociată cu numele artistului Liviu S. Bordeaux. Conferințele, spectacolele, activitățile muzicale și manifestările dedicate culturii populare au contribuit la apropierea dintre intelectualitatea orașului și comunitățile rurale.

Mai puțin cunoscut este faptul că Vasile Ilea a fost și un publicist cu preocupări surprinzător de diverse. În 1926, la Sighet, apărea revista umoristică „Pupăza”, redactată de medic, care folosea satira pentru a critica defectele vieții publice, abuzurile și comportamentele celor aflați în funcții de conducere. Un an mai târziu, în 1927, se număra printre inițiatorii publicației „Astra Maramureșului”, dedicată problemelor culturale și sociale ale regiunii. În felul acesta, omul care conducea un spital și organiza cursuri pentru țărani își găsea timp să se implice și în presa locală, pe care o considera un instrument de responsabilizare publică.

Prestigiul său avea să îl aducă și în administrația județeană. Numit prefect al Maramureșului prin Decretul Regal din 8 iunie 1932, Vasile Ilea a deținut funcția până în noiembrie 1933, perioadă în care s-a implicat în amenajarea unor spații publice și în dezvoltarea infrastructurii destinate activităților sportive. Între proiectele asociate administrației sale se numără amenajarea parcului orașului pe terenul fostului târg, precum și realizarea sau sprijinirea unor facilități pentru sport și recreere. Preocupările sale pentru educație fizică, sănătate și viața comunitară făceau parte din aceeași concepție despre modernizarea societății, în care instruirea și condițiile materiale de viață trebuiau să evolueze împreună.

După Dictatul de la Viena din 1940, prin care nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei, Vasile Ilea a părăsit Maramureșul și și-a continuat activitatea medicală la Lugoj, apoi la Oradea și Mocrea, în județul Arad. A rămas implicat în organizarea serviciilor psihiatrice și după atingerea vârstei de pensionare. A murit la 23 noiembrie 1969, la vârsta de 78 de ani, fiind înmormântat la Oradea.

La 135 de ani de la naștere, moștenirea sa poate fi privită dincolo de funcțiile publice deținute și de instituțiile pe care le-a condus. Vasile Ilea aparține acelei generații de intelectuali care au încercat să reducă distanța dintre lumea academică și viața oamenilor obișnuiți, transformând cunoașterea într-un instrument de dezvoltare comunitară. Povestea școlii țărănești de la Sighet rămâne relevantă și astăzi, când educația adulților, prevenția medicală, dezvoltarea rurală și accesul la informație continuă să fie preocupări majore ale societății. Iar faptul că una dintre primele experiențe românești de acest fel a pornit din Maramureș reprezintă o pagină de istorie locală care merită cunoscută și înțeleasă.

Surse de informare și foto: Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie (2018), studiul biografic semnat de Gheorghe Mihai Bârlea, pag. 250–254; Ildikó-Lucia Aszalos, Școala Țărănească în perioada interbelică, publicat în revista Caiete de Antropologie Istorică, nr. 43/2023

Vasile Petrovan

Citește și: