Share
Podul de la Cătălina intră într-o etapă importantă. Începe montarea celor 72 de grinzi

Podul de la Cătălina intră într-o etapă importantă. Începe montarea celor 72 de grinzi

Lucrările la noul pod de la Cătălina avansează, iar șantierul se apropie de una dintre cele mai spectaculoase etape ale construcției: montarea grinzilor care vor susține viitoarea cale de rulare.

Ansamblul are o lungime de aproximativ 200 de metri, ceea ce îl plasează printre cele mai lungi de acest tip din Maramureș. În prezent se lucrează la infrastructură, iar fundația ar urma să fie finalizată până pe 14 septembrie.

Din 15 septembrie este programată montarea celor 72 de grinzi. Elementele au lungimi cuprinse între 16 și 25 de metri, iar operațiunea ar urma să dureze aproximativ o săptămână. Este o etapă importantă și foarte vizibilă a șantierului, după care imaginea viitorului pod va începe să fie mult mai ușor de conturat. Odată așezate toate grinzile, lucrările vor continua cu realizarea plăcii din beton și cu celelalte intervenții necesare pentru pregătirea căii de rulare.

Calendarul actual al constructorului prevede ca noul pod să poată fi deschis circulației începând cu jumătatea lunii octombrie, dacă ritmul lucrărilor se menține și nu apar probleme care să întârzie șantierul.

Până atunci, lucrările continuă să producă inevitabil disconfort pentru cei care tranzitează zona. Următoarele săptămâni vor fi însă decisive: montarea celor 72 de grinzi și turnarea plăcii de beton vor aduce construcția mult mai aproape de forma sa finală.

Vasile Petrovan

Citește și:

Autoritățile pregătesc reorganizarea traficului prin Recea. Este propusă și o bandă reversibilă


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu