În urmă cu 64 de ani, la 8 septembrie 1962, se stingea la Baia Mare unul dintre artiștii care au schimbat felul în care acest oraș avea să fie privit pe harta artei europene. Îl chema Sándor, sau Alexandru Ziffer, iar povestea lui are ceva aparte: nu s-a născut aici, dar a ales Baia Mare și a rămas atât de legat de ea încât astăzi este greu să vorbești despre unul fără să ajungi la celălalt.
S-a născut în 1880, la Eger, în actuala Ungarie, și a avut parte de o formație artistică pe care puțini pictori ai vremii și-o puteau permite. A studiat la Budapesta și München, a fost elevul lui Hollósy Simon și a trecut prin Paris și Berlin într-o perioadă în care arta europeană se schimba cu o viteză extraordinară. Postimpresionismul, fovismul și expresionismul puneau sub semnul întrebării vechile reguli ale picturii. Nu mai era suficient să reproduci fidel ceea ce vedeai. Culoarea putea spune ceva ce realitatea, pur și simplu copiată, nu putea spune.
Cu această lume în minte ajunge, în 1906, la Baia Mare. Orașul avea deja în spate un deceniu de extraordinară efervescență artistică. Colonia întemeiată în jurul lui Hollósy Simon transformase Baia Mare într-un loc spre care veneau artiști din diferite colțuri ale Europei. Dar Ziffer aparținea unei generații care voia să meargă mai departe. Nu venise aici doar pentru a picta frumos munții, străzile, casele sau malurile Săsarului. Îl interesa cum puteau fi acestea transformate prin culoare.
Primele sale prezențe documentate în Centrul Artistic Baia Mare sunt cele din verile anilor 1906 și 1907. Din 1908 până în 1914 revine aproape în fiecare an. Primăvara și vara le petrece adesea aici, iar toamna și iarna îl găsesc în marile centre culturale europene. Paris, Budapesta, München, Berlin și Baia Mare ajung astfel să facă parte, pentru o vreme, din același traseu artistic.
Iar Parisul avea să conteze enorm. În 1906-1907, Ziffer intră în contact cu mediul avangardist din jurul lui Henri Matisse și cu noile experimente ale culorii. Expune la Salon des Indépendants, iar experiența franceză îl apropie de postimpresionism și fovism. În Germania descoperă apoi expresionismul, ale cărui ecouri vor deveni tot mai vizibile în pictura sa.
Când privea Baia Mare, o făcea, așadar, cu ochii unui artist care văzuse ce se întâmpla în marile capitale ale artei. Aici se află poate partea cea mai interesantă a poveștii sale. Nu a dus Baia Mare în Europa în sensul propriu al unei călătorii. A adus Europa în felul în care picta Baia Mare. Peisajul băimărean rămânea recognoscibil, dar culoarea devenea mai puternică, formele mai ferme, contururile mai apăsate. Natura nu mai trebuia copiată cuminte. Putea fi reinterpretată. Tocmai această combinație dintre peisajul locului și limbajul modernității europene avea să-i dea operei sale personalitatea pe care o recunoaștem astăzi.
Primul Război Mondial îl ține câțiva ani departe de oraș. Trăiește în Germania, unde continuă să lucreze și să expună. În toamna anului 1918 se întoarce însă la Baia Mare și, de atunci, cu scurte întreruperi, orașul devine casa lui până la sfârșitul vieții.
Nu a fost doar pictor. A devenit și profesor, iar prin atelierul și îndrumarea lui au trecut artiști ai generațiilor următoare. Unul dintre cei mai cunoscuți a fost Gheza Vida, care frecventa atelierul lui Ziffer încă din tinerețe. Influența lui se transmitea astfel mai departe, dincolo de propriile pânze. Au trecut decenii, s-au schimbat frontiere, regimuri politice și gusturi artistice, dar Ziffer a continuat să picteze.
Există un amănunt din ultimii săi ani care spune foarte mult despre această legătură. Problemele de sănătate și dificultățile de deplasare îl făceau să iasă tot mai greu la pictat. Lumea lui devenise mai mică. Și atunci a început să privească tot mai mult spre ceea ce avea aproape: propria grădină din Baia Mare, aflată la capătul vestic al actualei străzi Minerilor. În 1960, la 80 de ani, picta încă acolo. Muzeul băimărean păstrează un asemenea „Peisaj”, realizat în grădina artistului.
Iar povestea merge până aproape de ultima zi. În colecția Muzeului Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” se află și „Floarea Soarelui”, ultima sa lucrare, datată chiar în 1962, anul morții. Muzeul deține astăzi una dintre cele mai importante colecții publice Ziffer din Europa.
A murit la Baia Mare, la 8 septembrie 1962, la vârsta de 82 de ani. Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” îl amintește în calendarul cultural al zilei drept creatorul a peste 3.000 de lucrări, compoziții, portrete și, mai ales, peisaje. Poate că însă cifrele spun mai puțin decât imaginile rămase. În tablourile lui se mai pot recunoaște și astăzi Baia Mare, Săsarul, dealurile, străzile, grădinile și împrejurimile orașului. Numai că ele nu sunt simple documente despre cum arăta locul în urmă cu un secol. Reprezintă orașul Baia Mare trecut prin ochii unui om care cunoscuse Parisul, Münchenul și Berlinul și care înțelesese că pictura europeană intrase într-o lume nouă.
Ziffer putea să rămână într-una dintre aceste capitale. A ales însă să se întoarcă. Și astfel, vreme de mai bine de jumătate de secol, un oraș de la poalele Gutâiului a devenit pentru el atelier, peisaj și casă. Iar Baia Mare pe care a pictat-o nu a mai fost doar un colț de Transilvanie, ci parte din limbajul artei moderne europene.
Vasile Petrovan
Citește și:
Ioan Ardeleanu-Pruncu, 83 de ani și o viață legată de cultura și memoria Sighetului
