La 6 septembrie 1966, într-o familie din satul Răchițele, județul Cluj, se năștea Emil Boc. Peste decenii, numele său avea să fie legat de unele dintre cele mai importante funcții ale statului român: deputat, lider de partid, primar al Clujului și prim-ministru. Astăzi, Emil Boc împlinește 60 de ani.
Biografia publică începe de obicei cu facultățile absolvite, funcțiile ocupate și anii de mandat. Există însă și o poveste mai puțin oficială, cea a copilului crescut într-o familie numeroasă din Munții Apuseni. Emil Boc a fost mezinul unei familii cu cinci copii, iar părinții săi au povestit, de-a lungul timpului, că viața la Răchițele însemna muncă firească într-o gospodărie de munte: tăiat lemne, mers cu animalele, cosit și treburi zilnice.
Tatăl său, Ioan Boc, lucrase în meserii foarte diferite – geamgiu, tâmplar și la cuptoarele de var – și vorbea mai târziu despre educația copiilor ca despre una dintre marile preocupări ale familiei. Presa vremii consemna chiar o întâmplare devenită aproape anecdotică: pentru ca Emil să poată continua școala, familia ar fi sacrificat și vândut păsările din gospodărie pentru a face rost de bani. Tot din amintirile părinților aflăm un detaliu simpatic: prin clasa a VI-a, Emil Boc îi ajuta deja pe alți copii la învățătură. Îi aduna în jurul său, îi medita, apoi plecau împreună la fotbal. Mama sa povestea că profesorii observaseră că elevii obțineau note mai bune atunci când învățau cu el.
Școala avea să-l ducă din Răchițele la Cluj. A urmat mai întâi Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității „Babeș-Bolyai”, apoi Facultatea de Drept. S-a specializat în drept constituțional și științe politice și a rămas legat de mediul universitar, devenind cadru didactic. Există aici o curiozitate care spune ceva despre drumul său profesional. Întrebat, într-un interviu Digi24, ce voia să devină când era copil, Emil Boc a răspuns că mai întâi s-a gândit la meseria de procuror, apoi la cea de avocat, înainte ca traseul său să se îndrepte spre politică.
Intrarea în politica mare s-a produs la sfârșitul anilor ’90. În 2000 a fost ales deputat de Cluj, iar patru ani mai târziu a făcut pasul care avea să-i definească o mare parte din carieră: a candidat pentru Primăria Cluj-Napoca și a câștigat. De aici începe una dintre particularitățile biografiei lui Emil Boc. În politica românească, traseul obișnuit este adesea dinspre administrația locală spre București, fără întoarcere. În cazul lui, drumul a fost dus-întors.
În decembrie 2008 a devenit prim-ministru al României. Mandatul său avea să coincidă cu efectele celei mai severe crize economice internaționale din ultimele decenii. România traversa o perioadă de contracție economică, deficit bugetar și tensiuni sociale, iar Guvernul Boc a adoptat măsuri de austeritate care au provocat proteste și dispute politice puternice. Reducerea temporară a salariilor din sectorul public și creșterea TVA au rămas printre cele mai controversate decizii ale acelei perioade.
A conduce un guvern în anii 2009–2011 însemna inevitabil să fii asociat cu acea criză. Pentru susținători, măsurile au fost prezentate drept necesare pentru stabilizarea finanțelor publice; pentru adversari, au reprezentat costuri sociale prea mari. Dincolo de interpretările politice, perioada a rămas una dintre cele mai tensionate din istoria recentă a României. În februarie 2012 și-a dat demisia din funcția de prim-ministru. Putea fi finalul unei cariere politice la nivel înalt. Numai că, în același an, s-a întors la Cluj și a candidat din nou pentru Primărie. A câștigat și, ulterior, a continuat să obțină noi mandate.
Într-un interviu din 2012, întrebat unde îi place mai mult, la Cluj sau la București, răspunsul lui a fost fără ezitare: Cluj. În același interviu spunea că cea mai frumoasă vacanță a sa fusese petrecută la Răchițele. Legătura cu satul natal a rămas prezentă și într-un alt detaliu neobișnuit pentru un fost premier. În perioada în care conducea Guvernul a acceptat provocarea unui concurs de cosit, spunând că îi amintea de vacanțele studențești în care mergea la coasă alături de tatăl său.
Sunt amănunte aparent mărunte, dar ele fac mai inteligibil un traseu care, privit doar prin funcții, pare foarte rigid: copil într-un sat din Apuseni, student la Cluj, profesor de drept constituțional, deputat, primar, lider de partid, prim-ministru și apoi din nou primar. La 60 de ani este încă primarul municipiului Cluj-Napoca și una dintre figurile cu cea mai lungă continuitate în administrația unui mare oraș din România.
Nu este nevoie nici să-i idealizăm cariera, nici să o judecăm într-un text de calendar. Cele aproape trei decenii petrecute în viața publică au produs suficientă materie pentru ambele perspective. Mai interesant este poate faptul că, dintre numeroșii politicieni ajunși în fruntea Guvernului după 1989, Emil Boc a ales să se întoarcă acolo de unde plecase politic: la administrația locală.
Vasile Petrovan
Citește și:
5 septembrie 1940. Ziua în care trupele ungare au intrat în Maramureș
