Ziua de 4 septembrie aduce anul acesta o noutate în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Pentru prima dată după înscrierea sa oficială în calendar, este cinstită Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins”, păstrată la Mănăstirea Antim din București. Hotărârea a fost luată de Sfântul Sinod în ședința din 2 iulie 2026, iar data nu a fost aleasă întâmplător: tot astăzi este pomenit Sfântul Proroc Moise, cel care, potrivit relatării biblice, a văzut rugul care ardea fără să se mistuie.
Imaginea rugului aprins vine din Vechiul Testament. Moise, aflat la poalele Muntelui Horeb, vede un rug cuprins de foc care, în mod inexplicabil, nu se consumă. Din mijlocul lui aude glasul lui Dumnezeu. În tradiția creștină, această imagine a fost interpretată și ca o prefigurare a Maicii Domnului. Asemenea rugului cuprins de foc și rămas nevătămat, Fecioara Maria Îl poartă pe Hristos fără ca fecioria ei să fie atinsă. Tocmai această legătură explică așezarea sărbătorii în ziua de 4 septembrie.
Icoana aflată astăzi la Mănăstirea Antim are și propria ei istorie.
Potrivit informațiilor transmise de Agenția Basilica, aceasta a fost adusă din Rusia de un grup de monahi care s-au retras pe Sfântul Munte Athos la începutul secolului al XX-lea. În 1929 a ajuns la Sandu Tudor, viitorul ieroschimonah Daniil, care avea să o aducă ulterior la Antim. După arestarea sa din 1958, icoana a trecut prin grija unor mari duhovnici ai Ortodoxiei românești, între care Petroniu Tănase, Benedict Ghiuș și Sofian Boghiu.
Numele „Rugul Aprins” avea să capete însă în România și o semnificație care depășește tradiția spirituală religioasă.
În jurul Mănăstirii Antim s-a format, în anii 1940, una dintre cele mai interesante mișcări spirituale și culturale ale României secolului trecut. „Rugul Aprins al Maicii Domnului” aduna monahi, preoți, scriitori, profesori și intelectuali preocupați de rugăciunea inimii, isihasm, teologie, filosofie și literatură. O cerere oficială adresată Patriarhului Nicodim în februarie 1946 pentru binecuvântarea mișcării purta, între altele, semnăturile lui Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu și Paul Sterian.
În centrul acestei lumi s-a aflat Sandu Tudor, pe numele său de mirean Alexandru Teodorescu. Fusese poet și ziarist, cunoscuse lumea intelectuală interbelică și vizitase Muntele Athos încă din 1929. Treptat, parcursul său s-a schimbat radical: a ales viața monahală și a devenit mai întâi monahul Agaton, apoi ieroschimonahul Daniil. Tot el a compus Acatistul Rugului Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, text legat profund de spiritualitatea grupului de la Antim.
„Rugul Aprins” nu a fost o organizație politică în sens obișnuit. Membrii săi discutau despre viața spirituală, Filocalie, rugăciunea inimii și raportul omului cu Dumnezeu. Dar într-un regim comunist care devenea tot mai ostil vieții religioase independente, asemenea întâlniri au ajuns să fie privite cu suspiciune. În 1958, Sandu Tudor și alți membri ai grupului au fost arestați și condamnați. Daniil Sandu Tudor a murit în 1962 în penitenciarul de la Aiud.
Tocmai această istorie face ca sărbătoarea introdusă în 2026 să aibă o încărcătură aparte. Nu este vorba doar despre adăugarea unui nume într-un calendar, ci despre readucerea în atenție a unei icoane care a însoțit o mișcare spirituală trecută prin anii grei ai comunismului și care a rămas legată de câteva dintre marile figuri duhovnicești ale secolului XX.
La Mănăstirea Antim, prima sărbătorire după înscrierea icoanei în calendar a început încă de aseară, cu procesiune și priveghere. În această dimineață de 4 septembrie sunt programate Acatistul Icoanei „Rugul Aprins”, Ceasurile și Sfânta Liturghie. Agenția Basilica a anunțat explicit că aceasta este prima cinstire a icoanei la Antim după introducerea ei în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
Astfel, 4 septembrie 2026 devine o dată nouă în calendarul ortodox românesc, dar povestea din spatele ei este veche de multe decenii și merge chiar mai departe, până la imaginea biblică a lui Moise în fața rugului care ardea fără să se mistuie.
Sursă FOTO: Basilica
Vasile Petrovan
Citește și:
Măria lu’ Vodă, socăcița din Breb care i-a ospătat pe Prințul Charles, Claude Karnoouh și William Blacker
