Uniforma școlară revine în centrul unei dezbateri care, de fapt, nu a dispărut niciodată cu adevărat din școala românească. Un proiect de lege care propune introducerea obligatorie a ținutei școlare în unitățile de învățământ de stat a mai trecut un prag în Senat, după ce a primit aviz favorabil în Comisia pentru administrație publică.
De aici și până la aplicarea efectivă este însă un drum legislativ care mai trebuie parcurs. Cu alte cuvinte, uniforma nu devine obligatorie de mâine, dar discuția merită purtată. Și nu este o discuție simplă. Pentru unii părinți, uniforma înseamnă ordine, decență și mai puține comparații între copii. Pentru alții, înseamnă o cheltuială în plus și o încercare de a rezolva prin haine probleme mult mai complicate ale școlii.
Argumentul principal al inițiatorilor este ușor de înțeles. Într-o clasă pot sta, unul lângă altul, copii ai unor familii cu posibilități financiare foarte diferite. Hainele, încălțămintea, mărcile și accesoriile pot deveni uneori semne vizibile ale acestor diferențe. Iar copiii observă repede asemenea lucruri. Uneori mult mai repede decât adulții. De aici pornește ideea că o ținută comună ar putea estompa măcar o parte dintre diferențele afișate zilnic și ar putea reduce situațiile în care un copil este ironizat pentru că nu poartă haine „la modă” sau suficient de scumpe.
Dar poate o uniformă să elimine cu adevărat bullyingul? Probabil că nu, cel puțin nu de una singură. Copiii pot găsi alte motive pentru comparații, glume răutăcioase sau excludere. Telefonul, ghiozdanul, vacanțele, banii de buzunar, rezultatele școlare sau pur și simplu felul în care arată și se comportă un coleg pot deveni pretexte. Bullyingul este o problemă de educație, relații și comportament, nu doar una vestimentară. Uniforma ar putea elimina un motiv de comparație. Nu toate motivele.
Există însă și un alt argument, poate mai practic: identificarea elevilor și sentimentul de apartenență la o școală. O ținută comună poate crea o anumită identitate a colectivului și poate face mai ușor de observat cine aparține unei unități de învățământ, mai ales în școlile mari. Proiectul aflat acum în circuitul parlamentar nu propune o uniformă identică pentru toți elevii României. Fiecare școală ar urma să își stabilească modelul și componentele ținutei, prin propriul consiliu de administrație, după consultarea elevilor și părinților.
Aici apare însă inevitabil problema banilor. O uniformă nu este gratuită doar pentru că este obligatorie. Copiii cresc, hainele se uzează, sunt necesare mai multe cămăși, tricouri sau pantaloni pentru o săptămână obișnuită de școală. Pentru o familie cu doi sau trei copii, costul poate deveni important.
Proiectul încearcă să răspundă și acestei probleme prin prevederi privind gratuitatea sau subvenționarea uniformelor pentru familiile cu venituri mici. Tocmai această parte va trebui însă urmărită cu atenție dacă legea va avansa: cine plătește, în ce condiții, ce cuprinde concret kitul de bază și dacă ajutorul ajunge într-adevăr la familiile care au nevoie de el.
Mai există și problema libertății personale. Adolescența este tocmai perioada în care copiii încep să își construiască propria identitate, iar felul în care se îmbracă face parte, într-o anumită măsură, din această căutare. Pentru unii, uniforma reprezintă disciplină. Pentru alții, uniformizare. Probabil că adevărul nu se află în totalitate nici într-o tabără, nici în cealaltă. O uniformă decentă, accesibilă și aleasă împreună cu părinții și elevii poate funcționa într-o comunitate școlară. O uniformă scumpă, impusă fără consultare și cumpărată obligatoriu de la un singur furnizor poate deveni exact opusul intenției declarate, mai exact o altă povară pentru familie.
Iar aici discuția devine mai interesantă decât simplul „uniformă – da sau nu”. Cum ar trebui să arate? Ar trebui să existe o ținută completă sau doar câteva elemente comune – un tricou, un pulover, o vestă? Cine ar trebui să suporte costurile? Ar trebui uniforma să fie obligatorie în fiecare zi? Ce se întâmplă cu elevul care vine fără ea? Și, mai ales, poate îmbrăcămintea comună să schimbe cu adevărat atmosfera dintre copii?
Proiectul de lege nu este încă adoptat. A primit mai multe avize în Senat, dar procedura parlamentară continuă, iar forma sa se poate modifica înainte de un eventual vot final. Până atunci însă, poate cea mai importantă voce nu este nici cea a parlamentarilor, nici cea a administratorilor școlilor, ci a celor care ar trebui să cumpere uniformele și să își trimită copiii îmbrăcați în ele în fiecare dimineață.
De aceea îi întrebăm pe părinții din Maramureș: ați fi de acord cu introducerea unei ținute școlare obligatorii? Credeți că uniforma ar reduce diferențele și bullyingul dintre copii sau considerați că problemele școlii trebuie rezolvate în alte moduri? Și, dacă uniforma ar deveni obligatorie, cine credeți că ar trebui să suporte costurile?
Sursa FOTO: Cuvântul ortodox
Vasile Petrovan
Citește și:
Eleva Mara Șandor a reprezentat cu cinste Maramureșul la faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale” de la Sibiu
