Puține sărbători din calendarul românesc au strâns în jurul lor atât de multe nume, obiceiuri și povești precum cea de 15 august. Oficial, în calendarul ortodox este Adormirea Maicii Domnului, în vorbirea oamenilor a devenit Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare, în limbajul vechi apare drept Uspenia, iar uneori este numită, într-o formulare foarte sugestivă, „Paștele verii”. Nu sunt sărbători diferite, ci denumiri care s-au suprapus de-a lungul secolelor peste una dintre cele mai importante zile dedicate Maicii Domnului.
Povestea ei este foarte veche. Primele mărturii despre celebrarea unei sărbători dedicate Maicii Domnului în această perioadă apar în secolul al V-lea, în apropierea epocii Sinodului de la Efes din anul 431. La Ierusalim, sărbătoarea ar fi fost ținută inițial la 13 august și purta un nume mai general, „Ziua Sfintei Maria, Născătoarea de Dumnezeu”. Ulterior, data a fost mutată la 15 august, iar în vremea împăratului bizantin Mauriciu, la sfârșitul secolului al VI-lea, celebrarea s-a legat tot mai clar de tradiția Adormirii Maicii Domnului și de mormântul ei, gol, din Ghetsimani.
Potrivit tradiției bisericești, Fecioara Maria ar fi fost înștiințată cu trei zile înainte despre apropierea sfârșitului vieții pământești. Apostolii s-ar fi adunat la Ierusalim, trupul ei fiind așezat apoi în mormânt la Ghetsimani. Când Apostolul Toma, ajuns mai târziu, a dorit să o vadă, mormântul a fost deschis și găsit fără trup.
De unde vine numele „Uspenia”?
Este unul dintre acele cuvinte vechi care păstrează urmele istoriei limbii române. „Uspenie” provine din slavonă și înseamnă „adormire”, termenul fiind folosit în vechiul limbaj bisericesc pentru Adormirea Maicii Domnului. Dicționarele istorice românești înregistrează cuvântul încă în texte vechi și îl explică prin slavonescul uspenije, cu sensul de „dormire” sau „adormire”.
Numele nu a dispărut cu totul. El s-a păstrat inclusiv în denumirea unor biserici. Un exemplu celebru este Biserica Uspenia din Botoșani, cunoscută și pentru faptul că acolo a fost botezat Mihai Eminescu.
Așadar, când cineva spune „Uspenia”, nu vorbește despre o altă sărbătoare. Folosește pur și simplu un nume vechi pentru Adormirea Maicii Domnului.
De ce „Paștele verii”?
Denumirea este poate cea mai frumoasă și, în același timp, cea care are nevoie de puțină explicație. „Paștele verii” nu este denumirea liturgică oficială, ci o formulă răspândită în mediul bisericesc și popular pentru a exprima caracterul pascal al sărbătorii. Mai exact, adormirea nu este trăită ca o zi a tristeții fără speranță. În tradiția creștină, accentul cade asupra trecerii de la moarte la viață și asupra speranței în înviere. Tocmai de aceea, deși în ajun se cântă Prohodul Maicii Domnului, atmosfera sărbătorii este una a nădejdii, iar unele texte bisericești o numesc explicit „Paștele verii”.
Există și o altă asemănare: sărbătoarea este precedată de Postul Adormirii Maicii Domnului, ținut între 1 și 14 august. Sursele istorice bisericești arată că forme ale acestui post existau încă din primele secole medievale, iar până în secolul al X-lea perioada s-a stabilizat în forma celor două săptămâni cunoscute astăzi.
În tradiția populară românească circula chiar legenda că Postul Sântămăriei ar fi fost „rupt” din Postul Paștelui pentru a-l face pe acesta din urmă mai ușor de purtat. Este, desigur, o legendă populară, nu explicația istorică a apariției postului, dar arată cât de puternică era în lumea satului asocierea dintre cele două mari momente religioase.
Sântămăria Mare și Sântămăria Mică
În satele românești, oamenii au făcut de multă vreme o distincție simplă. 15 august este Sântămăria Mare, iar 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, este Sântămăria Mică. În folclor mai apare și numele de Maica Precista, o altă denumire veche a Fecioarei Maria.
Pentru lumea tradițională, Sântămăria Mare era însă mult mai mult decât o dată religioasă. Ea funcționa și ca un important reper al anului agrar. Cercetările etnografice consemnează că în jurul acestei zile începea sezonul nunților de toamnă, se deschideau târguri și iarmaroace, se organizau pelerinaje și hramuri, iar în unele zone începea coborârea oilor de la munte sau erau tocmiți pândarii viilor.
Prin diferite părți ale țării se duceau la biserică struguri, faguri de miere și alte roade, se culegeau flori care erau păstrate lângă icoana Maicii Domnului, iar în sate se organizau hore. Etnografii au consemnat și credința că, dacă trandafirii înfloresc din nou în această perioadă, toamna va fi lungă. Acestea sunt obiceiuri și credințe populare, nu reguli ale Bisericii, iar de la o regiune la alta ele pot fi foarte diferite.
Una dintre cele mai poetice legende culese din lumea satului spune că, la Adormirea Maicii Domnului, pomii cu cele mai frumoase roade s-ar fi adunat și fiecare ar fi oferit ceea ce avea mai bun pentru alcătuirea unui pom purtat înaintea procesiunii. Porumbul și bostanul ar fi pregătit un buchet de floarea-soarelui, iar de atunci, spune povestea, încep să se îngălbenească în vremea Sântămăriei.
O sărbătoare care pune România pe drum
Poate nicăieri nu se vede mai bine importanța zilei de 15 august decât în marile pelerinaje. În Transilvania, Mănăstirea Nicula este de generații unul dintre marile puncte de întâlnire ale pelerinilor. Și în acest an zilele de rugăciune dedicate hramului au început înainte de 15 august.
În Maramureș, Mănăstirea Moisei devine, la rândul ei, un loc de pelerinaj. În acest an sunt așteptați aici inclusiv credincioși români și ucraineni, participarea comunității ucrainene la hram fiind o tradiție veche de peste o jumătate de secol.
În Bucovina, Mănăstirea Putna își serbează hramul istoric tot de Adormirea Maicii Domnului, iar în alte regiuni ale țării numeroase mănăstiri și biserici poartă același hram.
Și comunitățile romano-catolice celebrează la 15 august Ridicarea cu trupul și sufletul la cer a Sfintei Fecioare Maria – Assumptio, sărbătoare cu rădăcini în vechile tradiții creștine. Răsăritul și Apusul creștin au, așadar, aceeași mare zi mariană în mijlocul lunii august, chiar dacă formularea teologică și tradiția liturgică nu sunt identice.
Și încă o curiozitate: de ce Ziua Marinei este tot pe 15 august?
Legătura nu este întâmplătoare. Ziua Marinei Române a fost sărbătorită pentru prima dată la 15 august 1902, la Constanța, data fiind aleasă în legătură cu praznicul Adormirii Maicii Domnului și cu tradiția cinstirii Fecioarei Maria drept ocrotitoare a marinarilor. În 1936, tot într-o zi de 15 august, în cadrul manifestărilor Marinei, a fost botezat primul submarin românesc, „Delfinul”.
După mai multe schimbări de dată în perioada comunistă, Ziua Marinei a revenit oficial la 15 august, prin legea adoptată în 2004. Astfel, o veche sărbătoare religioasă a ajuns să fie legată și de una dintre cele mai cunoscute sărbători militare și civile ale României.
Poate tocmai de aceea, 15 august este o zi atât de aparte în calendarul românesc. La munte, oamenii urcă spre mănăstiri. La sate încă se mai păstrează hramuri, jocuri și întâlniri ale comunității. La mare răsună sirenele navelor. Iar în vorbirea oamenilor aceeași sărbătoare continuă să poarte nume venite din epoci diferite. Adormirea Maicii Domnului. Sfânta Maria Mare. Sântămăria Mare. Uspenia. „Paștele verii”. Nume diferite, adunate de-a lungul secolelor în jurul aceleiași mari zile de 15 august.
Iar întrebarea rămâne una frumoasă pentru fiecare familie și fiecare loc din țară: voi cum îi spuneți acasă?
FOTO: Fațada Bisericii Mormântului Maicii Domnului din Valea Chedronului, Ghetsimani, care datează din secolul al XII-lea
Vasile Petrovan
