Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când emoțiile de examen ajută și când încurcă - 3 ore în urmă
Maramureșeanul Samuel Roman luptă în Spania pentru un loc în Top 100 mondial - 4 ore în urmă
Colonelul Balaș Sergiu de la ISU Maramureș a trecut în rezervă după o carieră dedicată siguranței comunității - 6 ore în urmă
Trofeul Maramureșului Royal Alpin 2026 aduce patru zile de off-road spectaculos la Cavnic - 6 ore în urmă
Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 7 ore în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 7 ore în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 8 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 9 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 9 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 10 ore în urmă
Academia de Șah Maramureș, rezultate remarcabile la competițiile din weekend
Weekendul prelungit 1–3 mai a fost pentru câțiva dintre tinerii din comunitatea „Academia de Șah Maramureș” un excelent prilej de a călători pe diverse meleaguri, de a se revedea cu prietenii șahiști și, mai ales, să aplice parte dintre cunoștințele dobândite.
Astfel, localitatea maghiară Nyíregyháza a găzduit, de 1 mai, o nouă etapă a circuitului „10 Város a Magyar Sakkozásért Program”, concurs de șah rapid cu 91 de participanți. Dintre aceștia, 33 au constituit grupa principală, reprezentând 5 țări.
Rareș Creț a avut o evoluție entuziasmantă la debutul său extern, învingând un maestru internațional și un maestru FIDE, obținând o performanță Elo 2089 și o creștere de 108 puncte. Locul 8 în clasamentul general și primul junior sunt bornele atinse la această competiție.
„Seriozitatea de care dă dovadă în pregătire, dar și studiul individual se văd din ce în ce mai bine, progresul său fiind evident. Modestia, tenacitatea și perseverența sunt mai de fiecare dată recompensate la un moment dat”, spun cei de la Academie.
Duminică a avut loc în Aiud un alt concurs de șah rapid, un mix între juniori tineri și talentați, respectiv șahiști cu multă experiență. Tudor Jacodi s-a descurcat foarte bine, dovedind că e capabil de un șah intuitiv de calitate.
„În momentul în care „dă drumul la mână”, are încredere în propriile cunoștințe, Tudor se poate dovedi un jucător redutabil. De această dată a învins 2 maeștri naționali, dominând practic întreaga competiție. Cu toate acestea, putem vorbi și de neșansă în cazul lui, încheind pe locul 2 la general (la egalitate de puncte cu primul clasat, pe care l-a și învins, de altfel) și primul dintre juniori. Când e încrezător și relaxat, Tudor poate juca fără probleme la nivelul demonstrat la acest concurs”, transmit reprezentanții Academiei de Șah.
La Predeal a avut loc un concurs de șah rapid, la care a participat și simpaticul Ștefan Grigorescu. Acesta a avut un start excelent, învingând 2 oponenți mai experimentați și mai bine cotați. Chiar dacă pe final a scăzut puțin ritmul, per total un concurs promițător, cu o creștere de 20 puncte la Elo.
„În ansamblu, rezultatele obținute confirmă munca și dedicarea acestor tineri șahiști, oferind totodată motive de încredere pentru competițiile viitoare. Astfel de experiențe contribuie nu doar la progresul individual, ci și la consolidarea unei comunități unite și ambițioase, în care pasiunea pentru șah continuă să crească de la o competiție la alta”, concluzionează Academia.















