Share
Ungaria cumpără, România vinde! O dezbatere despre identitate și economie

Ungaria cumpără, România vinde! O dezbatere despre identitate și economie

Tot mai des auzim expresia „România care se vinde”. Nu este doar un slogan dramatic, ci o temere reală a celor care văd cum branduri românești, cunoscute, ajung în mâini străine. Printre cele mai recente exemple se numără apele minerale precum Perla Harghitei, Tușnad sau Harghita, despre care se vorbește că ar putea fi preluate de investitori maghiari.

Pe hârtie, o vânzare este o simplă tranzacție între companii. Așa funcționează economia de piață. Dar în realitate, lucrurile sunt mai sensibile. Pentru comunitățile din Harghita și Covasna, aceste ape minerale nu sunt doar produse de pe raft, ci parte din identitatea locului. Sunt legate de tradiție, de istorie, de mândria locală.

Fenomenul, însă,  nu se oprește aici. Un alt exemplu este Napolact, una dintre cele mai cunoscute mărci de lactate din România, intrată în proces de vânzare către grupul maghiar Bonafarm. Pentru mulți români, Napolact înseamnă copilărie și produse „de-ale noastre”. Când astfel de branduri ajung la investitori străini, reacția nu este doar economică, ci și  emoțională.

În același timp, compania maghiară de stat MVM a încercat să cumpere o divizie a E.ON România, tranzacție blocată de autoritățile române din motive de securitate energetică. Aici nu mai vorbim doar despre un brand alimentar, ci despre un sector strategic.

Pe lângă achiziții, există și investiții directe. De exemplu, grupul de construcții KESZ Group și-a extins activitatea în România, iar guvernul condus de Viktor Orban a oferit și oferă sprijin financiar unor firme și ONG-uri din Transilvania.

Privite strict economic, aceste mișcări pot aduce locuri de muncă și dezvoltare, ceea ce este bine. Problema apare atunci când ele sunt percepute ca parte a unei strategii mai largi de influență.

Nu trebuie să cădem în extreme. Investițiile străine nu sunt, prin definiție, rele. România are nevoie de capital, tehnologie și piețe externe. Multe companii românești au crescut tocmai pentru că au atras investitori. Însă diferența dintre o investiție sănătoasă și o cedare de control ține de strategie și transparență.

Când se vinde un brand simbolic sau un activ strategic, oamenii nu mai văd doar cifre. Ei se întreabă: cine decide? unde pleacă profitul? ce rămâne în comunitate? Dacă deciziile sunt clare, dacă locurile de muncă sunt păstrate și dacă identitatea brandului este respectată, atunci investiția poate fi benefică. Dacă nu, sentimentul de pierdere devine inevitabil.

România trebuie să învețe să negocieze mai bine. Să nu respingă capitalul străin, dar nici să nu-și trateze valorile ca pe simple mărfuri. Apele minerale, lactatele sau companiile din energie nu sunt doar afaceri, ele spun ceva despre cine suntem și ce resurse avem.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă „Ungaria cumpără” sau dacă „România vinde”. Întrebarea este dacă statul român are o strategie clară pentru a proteja ceea ce contează și pentru a transforma investițiile în dezvoltare reală. Pentru că, dincolo de bani, miza este încrederea oamenilor că ceea ce este al lor nu dispare încet, și mai ales fără să fie întrebați.

Sursa FOTO: Perlaharghitei.ro

Vasile Petrovan

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu