În decembrie 1989, România se afla într-un punct de tensiune acumulată, marcat de degradarea economică, reprimarea politică sistematică și pierderea încrederii civice în regimul comunist. În acest cadru, orașul Iași a devenit, pe 14 decembrie 1989, locul unei tentative organizate de contestare a regimului Nicolae Ceaușescu, despre care unii cercetători și participanți la acele evenimente susțin că ar putea fi privită ca o primă formă de revoltă anticomunistă explicită din România acelui decembrie.
Organizatorii acestei inițiative au făcut parte din ceea ce s-a numit Frontul Popular Român (FPR), o grupare conspirativă constituită în perioada 27 noiembrie –14 decembrie 1989, în jurul unor intelectuali și muncitori ieșeni. Nucleul inițial al Frontului era condus de Ștefan Prutianu (profesor de economie la Universitatea „Al. I. Cuza”) care a organizat o schemă de racolare a altor membri, pe bază de maximă încredere. Fiecare membru al grupului urma să contactaze la rândul său, alți trei oameni, care la rândul lor să contacteze alți trei. Ca urmare, riscul de deconspirare era minim deoarece nici unul din cei ce formau baza acestei piramide nu-l cunoştea decât pe cel care l-a cooptat, alături de cei pe care-i cooptase la rândul său. În nucleul inițial mai erau Cassian Maria Spiridon (scriitor și editor), Vasile Vicol, Titi Iacob, Ionel Săcăleanu, Valentin Odobescu și alți membri cooptați datorită rețelelor personale și profesionale.
Aceștia susțineau necesitatea alinierii României la reformele promovate de Mihail Gorbaciov și la direcția deschiderii politice din celelalte state socialiste. Planul era simplu, dar riscant. Prin multiplicarea și distribuirea în oraș a unor manifeste anticomuniste încă din noaptea de 13–14 decembrie, ieșenii erau chemați la Piața Unirii, la ora 16:00, pentru a protesta împotriva regimului și pentru a proclama libertatea cetățenilor. În manifeste, era evocată eliminarea fricii, foametei și a întunericului, explicitarea dorinței de a pune capăt dictaturii ceaușiste:
„A sosit ceasul descătușării noastre. Să punem capăt foamei, frigului, fricii și întunericului care stăpânesc de 25 de ani. Să punem capăt terorii dezlănțuite de dictatura ceaușistă care a dus un popor întreg în pragul deznădejdii. (…) Stă în puterea noastră și numai a noastră să ne eliberăm de cel mai odios jug pe care l-a avut vreodată țara noastră.”
Autoritățile comuniste au reacționat imediat. Trupele de Miliție, Securitate și Gărzi patriotice au blocat Piața Unirii și au instituit un dispozitiv de forțe care a împiedicat agitarea și adunarea manifestanților. Generalii Coman și Constantin Olteanu au ordonat ca în ziua cu pricina în piață să fie dispuse mașini de pompieri. Se patrula cu arme la vedere. Pe străduțele lăturalnice erau parcate camioane cu agenți în civil și ei înarmați. În aceste condiții, liderii manifestației au fost reținuți, unii dintre ei fiind supuși la anchete și torturi, iar acțiunea nu s-a putut desfășura în modul în care fusese planificată. Nu a fost să fie.
La Iași existaseră și în anii anteriori forme de contestare, mai ales în mediile studențești și intelectuale. Printre figurile centrale ale acestor cercuri s-a aflat Dan Petrescu, care, în octombrie 1989, a recurs la greva foamei ca gest de protest față de realegerea lui Nicolae Ceaușescu în fruntea Partidului Comunist Român. În încercarea de a extinde acest demers, el a intrat în legătură cu disidenți din alte orașe, între care și Doina Cornea, invitându-i să i se alăture. Reacția autorităților a fost promptă. Lui Dan Petrescu i s-a impus domiciliu obligatoriu, fiind ținut sub arest la domiciliu până la 22 decembrie 1989.
Analiza documentară sugerează că acțiunea din 14 decembreie 1989 de la Iași avut atât elemente de organizare prealabilă, cât și un caracter explicit antiregim, motiv pentru care unii istorici și martori, precum Ioana Diaconescu sau Cassian Maria Spiridon, susțin că evenimentele din Iași ar putea constitui o etapă importantă în șirul de manifestări care urmau să ducă la revoluția generalizată de după 16 decembrie. Alți istorici, însă, contestă această interpretare, considerând că acțiunea din Iași nu a atins participarea de masă necesară pentru a fi definită ca începutul revoluției propriu-zise, rolul central fiind rezervat evenimentelor de la Timișoara, din 16–17 decembrie.
Din perspectivă istoriografică, manifestarea din 14 decembrie 1989 reflectă o criză de legitimare a regimului și o tentativă de contestare organizată, semnificativă prin intenția sa deschis anticomunistă și prin planificarea sa prealabilă. Pe scurt, Iași, 14 decembrie 1989, rămâne un episod controversat, dar documentat, al perioadei revoluționare, situat într-un nod de trecere între starea de frică generalizată și declanșarea unei mișcări largi de contestare la nivel național.
Vasile Petrovan
