Ziua Constituției, sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie, devine un prilej firesc de a privi înapoi către drumul complicat, uneori luminos, alteori dramatic, pe care l-a parcurs statul român în dorința de a-și găsi forma juridică și politică potrivită. Fiecare epocă și-a așezat aspirațiile, frământările și limitele în propriul act fundamental, astfel încât istoria constituțiilor României seamănă cu o hartă a devenirii naționale.
Drumul către modernitate a început înainte ca România să aibă o Constituție propriu-zisă. Regulamentele Organice din anii 1830 au adus, pentru prima dată, un model administrativ coerent, germenii separației puterilor și principiile unui buget public transparent. Erau documente născute într-un context dificil, sub influența marilor puteri, dar au deschis ușa către ideea de stat modern. Câteva decenii mai târziu, Convenția de la Paris a pregătit terenul pentru Unirea Principatelor și a introdus responsabilitatea guvernului în fața unui organism reprezentativ, o schimbare majoră pentru epoca respectivă.
Adevăratul salt spre modernitate s-a produs în 1866, odată cu adoptarea primei Constituții românești, inspirată din spiritul liberal european. Venirea lui Carol I și implicarea unor personalități precum Kogălniceanu sau Ion C. Brătianu au oferit stabilitate și viziune. Documentul a așezat pentru prima dată în mod clar principiul separației puterilor, a garantat drepturi cetățenești și a instituit monarhia constituțională. România putea astfel să-și afirme independența și, ulterior, să devină regat, având o fundație juridică solidă.
După Marea Unire, era firesc ca noul stat extins să aibă un act fundamental adaptat realităților sale. Constituția din 1923 a reușit tocmai asta. A unificat juridic provinciile, a deschis scena politică prin pluralism și vot universal masculin și a garantat libertăți civile largi.
Epoca interbelică, una dintre cele mai fertile cultural și instituțional, a fost posibilă și datorită acestei Constituții moderne, poate cea mai democratică dintre toate cele adoptate de România.
Schimbările dramatice ale anilor ’30 au adus însă o ruptură. Constituția autoritară din 1938 a concentrat puterea în mâinile regelui Carol al II-lea și a suprimat pluralismul, presa liberă și independența parlamentară. A fost începutul unei perioade în care democrația s-a retras, lăsând loc unui regim tot mai rigid.
Odată cu instaurarea regimului comunist, România a intrat într-o altă etapă constituțională. Constituțiile din 1948, 1952 și 1965 au transformat statul într-un instrument controlat strict de partid.
:format(webp):quality(90)/https://www.descopera.ro/wp-content/uploads/2019/11/18557252/1-constitutia-din-1965-in-scanteia.jpg)
Proprietatea privată a fost desființată, puterea politică s-a concentrat într-un singur centru, iar libertățile au devenit simple formulări fără acoperire în practică. Ultima dintre aceste Constituții, cea din 1965, a oferit cadrul pentru consolidarea puterii personale a lui Nicolae Ceaușescu, prin formulări ideologice menite să întărească autoritatea „secretarului general”.
Revenirea la democrație s-a produs abia după Revoluția din 1989, când România a avut nevoie de un nou început. Constituția din 1991, aprobată prin referendum, a reașezat statul pe principiile esențiale ale unei societăți democratice: separația puterilor, economia de piață, pluralismul politic, independența justiției și garantarea drepturilor fundamentale. Revizuirea din 2003 a adaptat documentul la standardele europene, introducând explicit ideea integrării europene și clarificând atribuțiile instituțiilor.
Privind acest traseu lung, se observă câteva constante care au însoțit evoluția României: aspirația către un stat echilibrat, nevoia de garantare a libertăților și importanța unui Parlament reprezentativ. Chiar dacă unele perioade au fost marcate de restricții severe, direcția generală a fost una de apropiere de valorile democratice.
Ziua de 8 decembrie devine, astfel, nu doar o sărbătoare juridică, ci un moment de reflecție. Constituția nu este doar un document, ci expresia felului în care o societate alege să se organizeze, să se apere și să evolueze. În fiecare etapă, ea a reflectat aspirațiile, greșelile, curajul și temerile unei națiuni în transformare.
Vasile Petrovan
