CSM Baia Mare a cucerit 14 medalii la Cupa României de la Târgu Mureș - 2 ore în urmă
Țara Lăpușului găzduiește Ziua Națională a Maramureșului – Festivalul Internațional al Identității Tradiționale - 6 ore în urmă
Spațiu de popas amenajat la Izvorul Cerduța din Băița pentru cei care vin după apă - 7 ore în urmă
Mănăstirea Chiuzbaia găzduiește o nouă serie de tabere pentru copiii și tinerii din Protopopiatul Ortodox Baia Mare - 7 ore în urmă
Slujire arhierească la Mănăstirea Prislop–Borșa - 7 ore în urmă
L-ați văzut? Ionuț Mateșan a plecat de la domiciliu de câteva zile și e de negăsit - 7 ore în urmă
Implicare pentru viitorul educației: Profesori ai Colegiului de Arte Baia Mare au participat la Conferința UNMUTE din București - 10 ore în urmă
Campanie de colectare a aparatelor electrice în comuna Cernești - 11 ore în urmă
Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat - 11 ore în urmă
Întoarcere acasă cu un dar de suflet: Veronica Szinkulics a donat Muzeului Tarnița din Băița cel mai nou volum al său - 12 ore în urmă
Amintirile care se întorc doar seara
Sunt gânduri care nu îndrăznesc să vină ziua. Poate le sperie lumina, poate se tem să nu fie atinse cu graba noastră, poate pur și simplu au învățat că seara e singurul loc în care pot respira. Așa că se așază cuminți undeva, în adâncul ființei, și așteaptă momentul potrivit, clipa aceea în care tăcerea începe să curgă prin casă, iar noi rămânem doar cu noi înșine.
Atunci, ca niște pași ușori pe o podea veche, amintirile se întorc.
Nu toate odată. Unele vin timid, abia schițate, ca o fotografie palidă găsită într-un sertar. Altele izbucnesc cu forța unui dor prea mult tăcut, de parcă ar fi stat ani întregi la marginea inimii așteptând să fie chemate.
Seara e sinceră. Lumina ei moale îndulcește ceea ce ziua ar fi durut prea tare. Sub clarul ei, chipurile dragi pe care le-am pierdut par mai aproape. Vocea unui om care nu mai este se aude din nou, poate nu la fel de limpede, dar suficient cât să ne tremure sufletul. Frânturi de copilărie se ridică la suprafață: gusturi, mirosuri, râsete, mici comori care par uitate, dar n-au plecat niciodată cu adevărat.
Poate că nu amintirile se întorc la noi, ci noi ne întoarcem la ele. Ne întoarcem la ceea ce a conturat în taină cine suntem acum. La lucrurile simple, la oamenii care au trecut prin viața noastră ca o adiere, dar au lăsat în urmă un ecou greu de stins. La momentele pe care nu le-am înțeles atunci, dar care azi cresc în noi ca niște răspunsuri.
Și, din când în când, în tăcerea unei seri liniștite, realizăm că tot ceea ce am trăit ne așteaptă acolo, în colțul acela de suflet unde nu se pierd niciodată lucrurile importante. Le auzim chemarea blândă, discretă, dar imposibil de ignorat. Așa se nasc serile care vindecă.
Vasile Petrovan















