Cod galben de caniculă în Maramureș și nordul Transilvaniei - 51 minute în urmă
Moment important pentru arbitrajul românesc: Istvan Kovacs a condus meciul cu numărul 1.000 din istoria Campionatului Mondial al Cluburilor - 2 ore în urmă
Lelea Varvara din Libotin a împlinit un secol de viață - 2 ore în urmă
Congres decisiv pentru PNL: liberalii își aleg astăzi noua conducere - 3 ore în urmă
Diversitatea culturală într-o lume tot mai fragmentată - 3 ore în urmă
Dragoste și emoție la Muzeul Maramureșan din Sighetu Marmației: Un „DA” spus printre tradiții - 4 ore în urmă
Veste bună, podul istoric de peste Tisa rămâne deschis pentru pietoni și urgențe - 4 ore în urmă
„Cărările Copilăriei” la Suciu de Sus, cu sute de participanți pe traseele Maramureșului - 4 ore în urmă
Cercetașii Maramureșului au încheiat anul cercetășesc printr-un eveniment deosebit - 4 ore în urmă
21 iunie, este Ziua Europeană a Muzicii - 5 ore în urmă
Vacek – proză de Marian Ilea (XVII)
În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!
17
Ferenc Rakoşi nu mai croia stofele. Ferenc Rakoşi îşi văzuse avu- tul făcut scrum. Tăciunii fumegau. Numai cenuşă. Masa de croi se aplecase într‑o rână. Veniseră dulgherii. Fierarii. Zidarii. Episcopul Kollowitch sfinţise locul. Înălţaseră casa lui Rakoşi. Atelierul de cro- itorie al lui Rakoşi. Din cenuşă. Averea strămoşilor era la locul ei. Tâmplarul Schlesak reparase masa de croi. „E ca nouă, Ferenc, numai să te apuci de treabă”, zisese Schlesak bătându‑l pe umăr.
Ferenc Rakoşi îl luase de mână pe Laszlo Rakoşi. Şapte ani. Fragil. Cu ochii mari. Întrebători. „Cirila e sus în cer şi mă păzeşte de rele, tată”, zisese Laszlo. Lui Rakoşi îi era dor. Casa era pustie. Nu se su- părase pe muiere. Ferenc Rakoşi se prezentase în faţa domnului epi- scop Kollowitch. În optusprezece octombrie.
„L‑am adus pe Laszlo”, zise croitorul.
„Lasă‑l aici”, zise episcopul.
„Am păcătuit, episcope”, zise Rakoşi.
„Câţi oameni, atâtea poveri”, domnule Rakoşi, câte feţe, atâtea voci, fiecăruia i se pregăteşte încălţămintea după picior, haina după trup şi nici măcar la fiecare pat nu se pune aceeaşi învelitoare”, zise episcopul.
„Cred că băiatul are nevoie de altceva, domnule episcop. De aceea l‑am adus”, zise croitorul.
„Bunurile pe care toată lumea le pofteşte sunt mai mult rele decât bunuri, de te uiţi mai cu atenţie la ele nu vezi nimic, de te apleci să le examinezi natura, vei vedea cât e de trecătoare”, zise episcopul.
„Ce folos a mări venitul şi a micşora iubirea, domnule Kollowitch”, zise Ferenc Rakoşi.
În ultimele trei zile ale lui octombrie, Ferenc Rakoşi meşterise o pancartă. Ca‑n vremurile bune. Croise pânza. O fixase în ramele din lemn. O bătuse în cuiuţe. Îşi cumpărase vopsele. Pe masa de croi, din atelierul de croitorie, amestecase culorile. Tempera. Cu pensule groase. Scrisese textul pe două rânduri. Cu litere roşii şi verzi. Una roşie, două verzi, două verzi, una roşie. Potrivise lucrarea la uşa de la intrarea în atelier. Deasupra. Se putea citi de lângă sobă.
CăCI VIAţA OmULUI E fOARTE SCURTă
ŞI‑NTR‑O ZI INTRI, VRÂND‑NEVRÂND, ÎN A ARGILEI BURTă
Citise de câteva sute de ori. Îl trecuse iarăşi agitaţia. Nu mânca.
Dormea în atelier.
Domnii Brach şi Grüntag trecuseră pe la el. În vizită. Îl invitaseră la bodegă.
„Mai treci şi dumneata, domnule Rakoşi, dimineaţa, la o cafeluţă”, zisese Grüntag.
„Crâşma e mormânt în care mulţi s‑au îngropat nu într‑o groapă, ci‑n mai multe. În lichidul de la crâşmă sunt amestecate lacrimile mu- ierii şi ale fiecăruia care intră acolo şi zice: «mă duc sămi îngrop ome- nia, fericirea şi muierea», domnule Grüntag”, zisese Ferenc Rakoşi.
În noiembrie se plimba pe străzi. Cu ochii rătăciţi. Oprea pe câte un negustor. Îl întreba: „Mă cunoşti?”. Şi‑apoi îi ordona: „Scuipă‑mă!”. Oamenii din Medio Monte îl ocoleau. Treceau pe partea aialaltă a străzii. Ferenc Rakoşi ajunsese în gară. Aştepta trenurile. Oprea călă- torii. Îi speria. Striga după ei. „Scuipă‑mă! De ce nu vrei să mă scuipi?”.
Din decembrie, nu mai ieşise pe stradă. Nici măcar în faţa atelie- rului. Doamna Felicia Grüntag îl vizita, de trei ori pe săptămână. Ve- nea cu supa de găină. Ferenc Rakoşi nu mai mânca haioşe. Se legase cu un lanţ de fier de un picior al mesei de croi. Slăbise. „A ajuns o cârpă”, zisese Felicia Grüntag, către Vacek Syrovy. „Şi ce bărbat era!”.
Inspectorul‑şef al poliţiei din Medio Monte îl vizitase la jumătatea lui octombrie.
„Bună dimineaţa, Ferenc. Ce faci?” zisese Vacek.
„Sunt foarte ocupat, Vacek. Mă îngrijesc de suflet”, răspunsese Rakoşi.
(Va urma…)

Marian ILEA
Citește și















