Share
Va avea loc ediția a II-a a Școlii etnologice de vară de la Prislop

Va avea loc ediția a II-a a Școlii etnologice de vară de la Prislop

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, Asociația „Sfânta Împărăteasa Irina” Prislop, împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, Domeniul Studii Culturale, organizează ediția a II‑a a Școlii etnologice de vară de la Prislop (comuna Boiu Mare).

Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Parohia Ortodoxă Sf. Ap. Petru și Pavel Prislop, Primăria Boiu Mare, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș, Grădinița cu Program Normal Boiu Mare, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Asociația „Zestrea Maramureșului”.

Evenimentul va avea loc între 18 și 21 septembrie 2025 și invită pe toți cei interesați să descopere poveștile, tradițiile și peisajele pitorești ale Prislopului. Proiectul este realizat cu sprijinul financiar al autorităților județene.

Școala etnologică de vară oferă participanților oportunitatea de a aprofunda cunoștințele despre patrimoniul cultural maramureșean prin ateliere, tururi ghidate și întâlniri cu specialiști în domeniu.

Foto arhivă (Sursa – Delia Suiogan)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu