În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!
3
Joseph Kollowitch n‑avea să uite niciodată ziua aceea de două- zeci şi şapte aprilie. Împlinise treisprezece ani. Iarna fusese mai lungă decât de obicei. Cardinalul Peter Parsuzay îl chemase la grajduri. Bela‑bacsi spărgea o claie de fân. I se umpluseră nările de parfum.
Seara, cardinalul Peter Parsuzay scrisese în cartea de gânduri pe care o ţinea în atelierul de croitorie: „Astăzi, douăzeci şi şapte april, inocentul, curiosul, candidul Joseph admira cu ochii larg deschişi, forma, culoarea, transparenţa şi jocul de lumini şi umbre, dansul auritelor presuri şi zglobiul zbor al sticleţilor din ciulin în ciulin”.
„Dacă am ajuns vătămătură nepreţuind rodnicia ta, Joseph, e din pricină că năzuinţa mea a fost mai mare şi neputinţa înzecit mai uriaşă. Fără dragoste, nu se poate face nimic, nicicând. Dacă de aici înainte voi putea să‑ţi fac un lucru plăcut minţii tale, voi dovedi cu fapta, împlinindu‑ţi voia”, zisese cardinalul Parsuzay.
În mustul abundent al zăpezii se ascundeau lanurile de ghiocei, luşcuţe şi brânduşe.
Cei doi o porniseră de la grajduri către oraş. Viscolul ştergea ur- mele paşilor lor pe zăpadă. Joseph Kollowitch parcă păşea printre insuliţe ostile de jnepeni, pe poteci greoaie acaparate de lăstărişul în care ţesătura străvezie din pânzele de păianjeni ţi se lipea de obraji şi‑ţi năclăia pleoapele. Peter Parsuzay îl luase de mână. Îl ţinea strâns. I se învineţiseră degetele.
Au ajuns în căldura atelierului. Tremurul din oglindă. Joseph Kollowitch vedea stoluri de fluturi multicolori împrăştiaţi prin încăpere. Valsau incert, aşezându‑se pe masa de croi. Îşi ardeau aripile la marea temperatură a sobei. În încăpere mirosea a putregai şi a humă. În contre‑jour‑ul unui amurg.
Cardinalul îi întinsese un pergament scris în limba latină şi validat cu un sigiliu de ceară prins într‑o placă din metal şi legat cu un şnur de cânepă. Îl privise drept în ochi. Îl împinsese în curtea interioară. Joseph Kollowitch o luase la goană. Ţinea la piept o bucată de hârtie care foşnea la fiecare pas.
În seara următoare, cardinalul Peter Parsuzay l‑a chemat în dor- mitorul din reşedinţa episcopală. La amiază băuse un ceai de păducel. Mâncase o pară aurie. Cu poftă. Ca‑n zilele bune. O curăţise de coajă. Bucată cu bucată. I se umpluse gura de aromele toamnei. Către ceasu‑ rile nouă, trimisese după Joseph. Şedea în fotel. Se credea într‑o chilie unde viscolul iernii era la el acasă.
„Bine ai venit, Joseph. Aşază‑te. Mă simţesc foarte rău în seara asta. Te‑am chemat să vezi care sunt baiurile pe care le am. Uită‑te de‑acuma cu repeziciune că prinde a mi se bate şi celălalt ochi. Acuma se joacă întreg capul. Priveşte cu luare aminte, Joseph. De‑acuma prind a nu mai vedea. Ce‑i asta?” Cardinalul Peter Parsuzay căzuse pe spatele fotelului. Cu braţele larg desfăcute. Nu şi‑a mai revenit.
Catafalcul l‑au ridicat în altarul catedralei Komarom. După trei zile i‑au dus trupul la Universitatea din Kosice. A fost îngropat cu fală. În capela de lângă catedrala catolică din Kosice. Pe propria‑i cheltu- ială. Pontificele şi‑a trimis cardinalii în delegaţie oficială. A fost o zi cu cer senin. Aerul părea încremenit.
Se ridicaseră deasupra oraşului, ţipând spre înălţimi, cârduri de cocori şi gâşte sălbatice.
Joseph Kollowitch îşi înfăşurase pergamentul în jurul burţii. Era răcoare. Nu uitase nimic.
(Va urma…)
Marian ILEA
Citește și
Vacek – proză de Marian Ilea (II)
