Reamintesc întrebarea de la sfârșitul foiletonului 2: De ce nu este simplu să construim un pol de stabilitate în ecuația libertății?? Hm, greu de răspuns la această întrebare. Totuși cred că omul este prea mult preocupat de propria persoană. Cred că omul are o prea mare pasiune pentru el, nu el ca om, ci el ca entitate distinctă. Se iubește prea mult, nu pe ceilalți, ci doar pe el. Și aici există un balans care răzbate între a fi liber și a nu fi liber. Acel “suntem condamnați la libertate” sună extrem de provocator, dar în același timp este și paradoxal. Oare libertatea este cea mai semnificativă caracteristică care poate defini specia umană?? Nu știu dacă este cea mai semnificativă, dar știu că este extrem de importantă. Dacă de exemplu am de luat avionul din Cluj ca să ajung în Barcelona: îmi fac un calcul cu o marjă destul de mare de întârziere și trec la acțiune. Mă scol dimineața, mănânc, îmi duc bagajele la mașină și pornesc. Mă duc desigur la pompa de benzină, alimentez, îmi cumpăr rovigneta și acum sunt bun de drum.
Trec Mesteacănul și înainte de localitatea X are loc un accident. Stupefacție, lucrurile încep să se schimbe, pentru că este vorba de un accident major cu victime etc. Și stau să se termine toată treaba pe șosea cam 4 ore. Dezastru, nu mai pot ajunge la avion. Totul se scufundă!! De ce am dat exemplu ăsta?? Pentru că eu am avut inițial libertatea să calculez orice scenariu care s-ar putea întâmpla pe drum, dar eu am pus doar o oră de “neprevăzut”, iar accidentul de pe drum m-a ținut blocat 4 ore. Aceea umilă ora luată de mine în calcul nu a fost destul, dar eu am avut libertatea să iau ce marjă de timp vroiam; o oră, 4 ore, 10 ore, o zi samd. Și îmi dau seama că în acest caz libertatea de a alege este cât se poate de importantă. Eu am ratat să merg la Barcelona pentru că am avut toată libertatea din lume, dar eu am calculat greșit, nu am pus la socoteală hazardul. Și atunci ne dăm seama că libertatea de a alege corect ceva este extrem de importantă. Iar ideea de libertate este compatibilă cu determinismul, pentru că datorită unei cauze (fie ea neprevăzută) am ratat ceva. Poate acesta este un exemplu cu multe implicații, dar dincolo de asta, acest determinism face ca omul să fie un subiect responsabil. Libertatea este ceva indispensabil pentru a putea stabili responsabilități. Iar fară responsabilități în lumea de azi nu se poate conviețui.
Pentru că orice om sau stat sau organizație trebuie să își asume responsabilitatea a ceea ce face sau spune. Eu am decis să iau o marja de o ora pentru neprevăzut și am pierdut avionul. Dar responsabilitatea care ți-o dă libertatea nu trebuie dusă într-o zonă a subiectivismului, adică eu am făcut ceva rău, deplorabil, chiar abominabil și datorită libertății pe care o am afirm că eu nu am nici o vină, nu am nici o implicare în ceea ce s-a întâmplat. Deci vreau să spun că libertatea asta nu este ca o recompensă și eu pot să jonglez cum vreau cu ea, pot să fiu josnic, să mint, să fiu ticălos, numai prin simplul fapt că libertatea este prost înțeleasă sau pur și simplu acest filon al eticii nu se pune totdeauna în ecuație. Și aici existențialiștii aveau dreptate pe această dimensiune a responsabilității. Dar mai există un aspect legat de responsabilitate, care probabil psihologii îl stăpânesc mai bine: este vorba de această “povară”, această “apăsare” a libertății asupra oamenilor. Psihologii o numesc “fugă de libertate”. Aceasta se traduce și semnifică de fapt o fugă de responsabilitate. Nu toți oamenii se simt bine cu libertatea în propriile lor brațe. Pentru că libertatea în propriile mâini înseamnă multe lucruri, multe acțiuni care trebuie întreprinse. În primul rând trebuie să fi Om, ceea ce nu este ușor în toate ipostazele speciei noastre. Dar ca să fi Om, e imperios necesar să gândești cu mintea ta pentru că dacă gândești cu mintea ta și ai la îndemână acest exercițiu pur omenesc, tu poți ajunge mai direct, mai ușor, mai rezonabil la adevăr. Ori dacă nu ajungi la adevăr, se spune că “băltești” în minciună. Da, așa este!! Ceea ce nu e adevăr este minciună, chiar dacă sună absolut maniheist.
Minciuna, neadevărul este în cel mai înalt grad prototipul lipsei de libertate și merge departe până a fi aservire sau constrângere cu tot ce implică ea. Aservirea este de fapt o consecință, (este grosier spus) ca omul să aibă doar o singură posibilitate și asta înseamnă condamnare. Dar aceasta este o ecuație biunivocă, adică starea de libertate generează adevărul, cum și în sens invers, starea de adevăr generează libertatea. Vedeți, știau fasciștii și comuniștii unde trebuie acționat ca să îl domini pe om cel puțin în zona psihologicului, dar nu numai. Dar să revin la oamenii care nu au această aspirație spre libertate, pentru că nici nu și-o doresc, iar în indiferența sau abulia lor, libertatea poate constitui o povară. Și din această perspectivă există un eu impur în mulți oameni, care face ca această impuritate să se răsfrângă peste intențiile lor perverse. Și hai să vedem cum poate suna un scenariu murdar, zămislit de o minte care impietează spiritul: eu sunt un tip care vreau cu orice preț să parvin în viață, să fiu adulat și ridicat în slăvi de mulțime, apoi am o inteligență malignă și pot să profit de orice clipă de rumoare, de neatenție și de oportunitate ce poate genera un avantaj de orice factură. Și cu acest “bagaj” și cu o minimă condiție entropică, mă duc în fața unor oameni cu povara libertății pe umeri și le spun cam așa:
– Măi oameni buni!! Eu știu foarte bine ce probleme aveți și sunt de acord cu tot ce susțineți voi. Dar uitați cum stă treaba: eu pot să fiu camera voastră de rezonanță, eu pot fi conștiința voastră. Eu pot să vă conduc și să vă aduc la lumină adevărul. Și mai pot să vă spun de ce aveți nevoie să fiți fericiți. Și mai pot să vă spun cum trebuie să vă croiți drumul în viață ca să fiți fericiți. Și daca voi considerați că eu pot să vă reprezint și să vă conduc, eu îmi iau angajamentul să vă gestionez toate problemele voastre. Și asta pentru că eu vă pot rezolva toate aspirațiile, toate dorințele, toate nevoile voastre. Eu vă cer doar un lucru: să mă susțineți, să mă alegeți liderul vostru, să îmi cedați toată libertatea voastră și ori de cate ori vă cer, să mă sprijiniți fară rezerve, să vă pot arăta drumul spre fericire. Și în acest mod (simplificat și hiperbolizat desigur) în decursul istoriei pilonul mult încercat al libertății a cedat prin acest tip de scamatorie. Și eul care trebuia să rămână liber și conștient a eșuat. Eul conștient s-a predat eului din noi care vroia să se realizeze în orice mod, să își realizeze dorințele materiale în special. Și astfel omul s-a supus unei forme mârșave de sclavie în care libertatea este abolită. Omul simplu are în general obiective mundane, el dorește să le atingă, dacă se poate cât mai repede. Dar lucrurile pot merge, să nu zic degenera, în direcții nebănuite.
Încep să se ivească obstacolele, poticnelile, apar nervii, certurile din familie și la un moment dat omul nostru își dă seama că nu mai poate să-și îndeplinească țelurile la care s-a angajat în fața familiei, a părinților, a prietenilor etc. Apare fără să vrea acel sentiment ucigător de înfrângere. Înfrângere pe toate planurile, inclusiv de bărbat susținător de familie cu un cuvânt greu în propria ogradă. Este un sentiment greu de descris și gestionat, ce duce la distrugerea propriei citadele. Și ce face omul nostru: se retrage strategic în sufletul lui, în mintea sa, adică acolo unde nimeni nu poate pătrunde, acolo unde propria repliere înseamnă siguranța lui și a familiei. Dar ce înseamnă asta?? Înseamnă eliminarea tuturor obstaculelor care îi stau în cale, iar siguranța proprie înseamnă teritoriul intim, teritoriul securizat. Iar dacă zarurile se aruncă și cad într-un anume fel, adică omul întâlnește acel tiran, acel nemernic care promite oricui marea cu sarea, fericirea și celelalte, omul nostru îi dă puterea acestui tiran. De fapt ce realizează prin această mutare omul nostru?? Se eliberează de calvarul propriilor responsabilități asumate, renunță la lupta cu viața și defulează tot ce a acumulat ca neampliniri în decursul timpului. Acel tiran tratează de fapt oamenii cu cinism, ca și cum ei ar fi incapabili să se determine singuri, cu un dispreț grosier, el având doar intenția de a domina și a profita. Dar prin renunțarea la libertatea lui, omul nostru se eliberează într-un fel, dar este o eliberare de atribuțiuni, este până la urma pierderea libertății prin renunțarea la luptă. Pentru că doar datorită puterii de persuasiune a unui tiran, tu te pervertești, îți vinzi libertatea, înseamnă că tu iți vinzi propriul sine. Ori negarea sinelui pentru a te elibera de o corvoadă, te va ține înrobit mult și bine și asta nu va însemna o formă de libertate prin renunțare. Este o formă de abdicare a spiritului, este o sinucidere conștientă a sinelui pentru că libertatea pentru om reprezintă oxigenul neatârnării sale, înseamnă puterea de a crea viața și lumea. Iar dacă este să facem un soi de evaluare a poziționării libertății și a modului cum omul își poate trăi libertatea, atunci se poate spune că libertatea este adevăr. Poate că singura metodă valabilă de aplicabilitate a ei este rațiunea critică. Rațiunea critica ne poate ajuta să înțelegem ce este necesar și ce este întâmplător în viața noastră. Rațiunea critică ne ajută să cunoaștem la modul general și la modul adânc al esenței lucrurilor și fenomenelor și ne ajută să putem înțelege eliberarea de iluzii. A cunoaște înseamnă a fi liber, înseamnă a te elibera, înseamnă a fi tu însuți. “Cunoașterea eliberează” spunea Epictet, pentru că elimină spaimele, himerele, fantasmaticul. Iar acum la sfârșit ca un corolar aș spune că “a fi liber” înseamnă a răspunde de actele noastre în fața celorlalți.
Această invocată Libertate este uneori ceva ce nu putem gestiona, este un diamant de neprețuit, este modul nostru de a fi oameni, iar cei care meditează asupra ei nu pot presupune dacă natura noastră umană este libera sau nu. Dar putem spune că acolo unde există un cadru propice manifestării libertății, omul, spiritul uman este capabil de cele mai nemaipomenite, de cele mai geniale creații.
Marcel Mureșan
Citește și
Trăirea Libertății (foileton 2)
