Un nou episod din ciclul ”Povești captivante, pline de farmec și 100% adevărate, de aici, din inima viitorului geoparc”, adunate de reprezentanții proiectului Geoparcul UNESCO Gutâi-Maramureș. O nouă poveste spusă de colecționarul de artă Várvédő Zsolt.
„După mine, 1904-1911 este perioada de apogeu, de vârf al picturii băimărene, marcată de venirea unei noi generații de tineri artiști, care aveau să devină figuri de referință nu doar pentru Școala băimăreană, ci și pentru pictura maghiară. Printre aceștia se numără Ziffer Sándor, Boromisza Tibor, Bornemisza Géza etc.
Tagyosi Rátz Péter este unul dintre artiștii acestei generații, care ajunge în Baia Mare în 1905 și despre a cărui lucrare vom povesti azi. O lucrare care ilustrează intrarea într-o clădire deosebit de semnificativă pentru trecutul minier al Băii Mari: vechea Monetărie, care azi găzduiește Muzeul Județean de Istorie și Arheologie. Monetăria apare în Baia Mare în secolul XIV și va funcționa până în 1861. Aici au fost bătute celebrele monede de aur și argint ale regalității maghiare. Clădirea vechii Monetării, construită din lemn, a fost distrusă într-un incendiu la începutul secolului al XVIII-lea, iar pe locul acesteia a fost ridicată o nouă clădire din piatră, ulterior extinsă și modificată.
Revenind la lucrarea lui Rátz Péter, ”Monetăria” (”A pénzverdé”), vedem intrarea principală, marcată de o boltă care, conform fotografiilor de epocă, era prevăzută cu o poartă din fier forjat. În pictură, poarta nu este vizibilă, fiind deschisă, un detaliu care sugerează acces liber, invitație, lipsa barierelor între spațiul exterior și cel interior.
Avem și un personaj în compoziție, surprins în timp ce transportă pe spate un buștean. În acea perioadă, prezența figurii umane era aproape nelipsită din picturile realizate în Baia Mare. Artiștii animau lucrările nu doar prin culori vii, ci și prin integrarea localnicilor în scene de viață cotidiană. Remarcăm și cerul de un albastru rar întâlnit în alte lucrări. Azi, clădirea care a fost una dintre principalele construcții ale orașului timp de sute de ani este monument istoric de categoria A, iar valoarea sa nu constă în arhitectura deosebită, ci în profunzimea istorică, în amprenta pe care a lăsat-o asupra trecutului Băii Mari.”
Mini-interviu de Rada Pavel
Imagini: Un panou cu reproducerea lucrării, amplasat în locul din care a fost pictată, oferind privitorilor ocazia de a compara viziunea artistică și realitatea de atunci (1916) cu realitatea prezentului, precum și fotografia lucrării originale, aflată în colecția lui Várvédő Zsolt.
Citește și
Baia Mare. Orașul pictorilor. Și al minerilor (II)
