În cursul zilei de ieri, Bucureștiul a găzduit „Marșul Normalității”, o manifestație care a susținut familia formată dintr-un bărbat și o femeie și a respins parteneriatele și căsătoriile între persoane de același sex. Participanții s-au adunat în Piața Victoriei, purtând steaguri tricolore, icoane și cruci din lemn. Printre ei s-a aflat și Diana Șoșoacă, lidera formațiunii SOS România, care a scandat alături de mulțime lozinci religioase și naționaliste.
Marșul a pornit la prânz și a urmat traseul: Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Piaţa Unirii – Dealul Mitropoliei. De-a lungul drumului, manifestanții au rostit rugăciuni, inclusiv „Tatăl nostru”, și au cântat imnuri bisericești. Pancarte purtate de participanți afișau mesaje precum: „Decență, nu decadență”, „Familia e întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie” sau „România, țară ortodoxă”.
Ajunși pe Dealul Mitropoliei, în jurul orei 14:30, participanții s-au rugat în tăcere. Evenimentul s-a încheiat pașnic, fiind autorizat până la ora 17:00. În paralel, în altă zonă a orașului, se desfășura Marșul Bucharest Pride, ilustrând opoziția profundă dintre două curente sociale și ideologice.
Potrivit organizatorilor de la Asociația ACCEPT, peste 30.000 de persoane au participat la manifestația Bucharest Pride celebrând două decenii de la primul marș al comunității LGBTQ+ din România.
Sub deviza „Douăzeci de ani de curaj”, participanții – activiști, susținători, membri ai comunității LGBTI+, dar și oficiali europeni – au transmis un mesaj de vizibilitate și rezistență în fața urii și intoleranței. Traseul a inclus Calea Victoriei și s-a încheiat în Parcul Izvor, cu un concert și momente artistice, fără incidente majore.
„Marșul s-a desfășurat în siguranță, fără provocări violente, iar prezența jandarmilor a fost una discretă, dar fermă”, au transmis autoritățile.
Contrastul între cele două marșuri – al „normalității” și al „diversității” – a fost evident nu doar în mesaj, ci și în ton, simboluri și tipul de participare. În timp ce unii au invocat „credința, crucea și națiunea”, alții au purtat bannere cu „dragostea nu se votează” sau „existăm, rezistăm, iubim”.
Ambele manifestații au avut un numitor comun: o dorință profundă de a fi văzuți și auziți. Fie că este vorba de reafirmarea valorilor tradiționale sau de revendicarea unor drepturi și libertăți egale, România pare prinsă tot mai mult într-un conflict de viziuni despre ce înseamnă normalitatea în lumea de azi.
Și poate că adevărata miză nu e doar în cine strigă mai tare, ci în cum va arăta țara în care vor crește copiii ambelor tabere.
Vasile Petrovan
