Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (XVIII)

În fiecare sâmbătă, pe DirectMM.ro puteți citi proza ”Grăsane făcând baie cu ușile larg deschise”, de Marian Ilea. Volumul cuprinde trei nuvele: Casa din Piața Gorki, Vacek și Gravimetrul. Vă dorim lectură plăcută!

„Foarte corect, domnule Mike. Hai, dă‑ţi drumul odată”, zice domnul Vacek Iaroslav.

„Cum să nu‑mi dau, domnule. Am reclamaţie de viol de domiciliu, pe strada Crişan. De la Leopolda Lohana Nathan. O adevărată doamnă. Trecuse pe sub dud, cu gând de a o vizita pe Frederica Eva Mittemberg, văduva lui nenea Iosif. La cafeaua de seară. Şi vede o umbră strecurată în curte. Intru, căci am obligaţii faţă de ordine şi faţă de nenea Iosif. Văduva speriată se plimbă prin salon. Paul Mittemberg era aşezat în faţa pianinei. Agresorul stătea în picioare. Văduva îl ame‑ ninţa, domnule Vacek”, zice inspectorul Mike.

„Foarte corect, domnule Mike”, zice domnul Vacek Iaroslav, ter- minând de ascuţit creionul.

„Intru şi salut. Văduva se repede la mine plângând. Mi‑l arată pe individ şi‑l acuză, în gura mare, de faţă cu nepotul ei, de tentativă de viol reuşit. Auzi, domnule Vacek”, zice inspectorul Mike.

„Foarte corect, domnule Mike. Dacă a fost, a fost. Trebuia constatat”, zice Vacek Iaroslav.

„L‑am constatat, domnule. Îl întreb pe Paul Mittemberg. Îmi spune că poate confirma tentativa de viol reuşită. Că a văzut. Îl întreb cum de a văzut. Îmi arată o budă mică. Intru în ea. Îmi arată două găurele. Îmi spune că s‑a uitat pe acolo, domnule Vacek”, zice inspectorul Mike.

„Foarte corect, domnule Mike. Pe unde să se uite ca să vadă, dacă nu prin două găuri”, zice Vacek Iaroslav.

„Unde crezi c‑o făcea nemernica, unde crezi că se petreceau ten- tativele de violuri reuşite, domnule? În vana din baie. La vârsta şi respectabilitatea ei. Am dres proces‑verbal, în regim de urgenţă, dom‑ nule Vacek”, zice inspectorul Mike.

„Foarte corect, domnule Mike”, zice Vacek Iaroslav, râzând cu sughiţuri. „Orice viol, reuşit sau nereuşit, trebuie pedepsit”, continuă domnul Vacek.

„Corect pe dracu, domnule. Individul cu care… era un tânăr, dom- nule, de‑o vârstă cu nepotul, îi putea fi mamă. Feciorul lui Csozberger. Unul, Moise. Un amărât plângăcios. Îmi spune cu vorbele lui: „nene Mike, eu am mai fost la tânăra văduvă Frederica şi am mai avut multe violuri de această manieră, chiar cu îngăduinţa şi rugămintea tinerei văduve”. „Domnule Vacek?”, zice inspectorul Mike.

„Foarte corect, domnule, dacă n‑are optsprezece, e corupere”, zice supărat domnul Vacek Iaroslav.

„Are, domnule Vacek. Şi dacă ai făcut astfel de violuri nenumărate, cum de numai astăzi a fost reclamat. Îl întreb pe Moise Csozberger.

„Păi”, îmi spune, „nene Mike, numai astăzi am fost în situaţia jenantă că ne‑a surprins nepotul tinerei văduve şi atunci a hotărât să facă un denunţ de viol reuşit”. Mă uit prostit la văduvă, domnule Vacek. Îmi trage cu ochiul. Mi‑l arată pe Paul Mittemberg. Îmi spune, din vârful buzelor, că ar fi bine să pricep. Cum poate fi născută o astfel de cre- atură, domnule Vacek? O moştenitoare a averii unui negustor. Până unde poate merge mizeria unei văduve, domnule Vacek”, zice inspec- torul Mike.

„Foarte corect, domnule Mike”, zice domnul Vacek Iaroslav. „Ai descoperit, cu proces verbal în regulă, lucrurile pe care le ştie, de trei ani de zile, toată negustorimea din Medio Monte”, continuă domnul Vacek Iaroslav.

Nunta au aranjat‑o femeile. Frederica Eva Mittemberg şi Magdalena Schlesak. Paul Mittemberg şi Barbara Schlesak urmau să locuiască în casa din Piaţa Gorky. Trebuiau înlocuite nişte sticle din uşi şi ferestre. Făcută curăţenia. Aprins focul. Magdalena Schlesak fusese de acord cu toate propunerile Fredericăi Eva Mittemberg. Magdalena Schlesak zi- sese doar câteva cuvinte. „Dacă tinerii se iubesc, e bine, Frederica. Doar ei vor trăi împreună, nu noi cu ei”. Frederica Eva Mittemberg o repezise. Îi spusese să tacă. „Tu cunoşti că eu cunosc, Magdalena”, zisese Frede- rica. Magdalena Schlesak plecase capul, cufundându‑se în tăcere.

„Duminica viitoare te însori cu Barbara Schlesak, Paul”, zise Fre- derica Eva Mittemberg. „Aşa e bine. Cred că n‑ai a te împotrivi”, continuase Frederica Eva Mittemberg.

„Eva!”, zisese Paul Mittemberg.

Şi cei doi se pregătiseră să sărbătorească evenimentul. Apa era destul de fierbinte. Frederica spălase cu leşie porţelanul vănii.

Emeric Csatari a fost singurul om fericit din Medio Monte. În duminica nunţii. Casa din Piaţa Gorky renăştea. Csatari Emeric avea de lucru.

Barbara Mittemberg se mutase în casa din Piaţa Gorky. Paul Mittemberg rămăsese să locuiască în casa de pe strada Crişan. Avea de făcut unele îmbunătăţiri la proiectul tele‑schi‑ului. În salon erau schiţe aruncate peste tot. Paul Mittemberg nu putea gândi în case străine. Nu se putea concentra. În casa de pe strada Crişan avea biblioteca.

Barbara Mittemberg mai putea să aştepte. Paul Mittemberg era tânăr. Întâi tele‑schi‑ul şi apoi femeile. Barbara Mittemberg nu era mulţumită.

Singura femeie din lume care‑l înţelegea pe Paul Mittemberg era Frederica Eva Mittemberg.

Trecuseră trei luni de la căsătorie. Barbara Mittemberg venea în vizită la Frederica Eva Mittemberg. Îl privea cu ochi lăcrămoşi. Pe Paul Mittemberg. Barbara Mittemberg îl aştepta înfiorată, în fiecare seară. Pe Paul Mittemberg. Paul era bărbatul. Barbara era femeia. Ce făceau bărbatul cu femeia lui, se întreba Barbara Mittemberg.

Emeric Csatari dădea din cap cu dezaprobare.

Paul Mittemberg începea să regrete. Era atât de ocupat că nu mai avea nevoie de îndatoriri suplimentare.

„Când trăieşti mult, vezi multe, Leopolda”, zice Leopold Lohan Nathan.

Notarul nu mai ieşise din casă din luna aprilie. Erau în august. Se îngălbenise ca degetele lui Emeric Csatari. Alea cu care ducea la buze ţigara. Alea cu care desfăcea foiţa chiştocului şi ducea la buze tutunul îmbibat cu salivă. Emeric Csatari fuma şaizeci de ţigări pe zi. Creştea, în fundul curţii, tutun. Se învăţase să‑l usuce, să‑l macine, să‑l facă ţigări. De la vârsta de patru ani, lui Csatari Emeric îi crescuse un negel pe tâmplă. Negru ca smoala. Nu‑l deranjase nici măcar în armata imperială. La optzeci şi patru de ani, când stătea pe scaun şi povestea cu Mutter Blazin, care devenie om de primire la casa din Piaţa Gorky, avea să‑l agaţe într‑un cui din gard, să pună pe rana sângerie meste- cătura de tutun cu salivă. La optzeci şi cinci de ani, în locul negelului, aveau să crească zeci de firişoare de carne rozalie. Dureroase. La opt- zeci şi şase de ai, Csatari Emeric avea să fie atacat pe pielea mâinilor de o infecţie ciudată. „Îl mănâncă racul pe bătrânul Csatari”, aveau să spună negustorii care veneau cu treburi în casa din Piaţa Gorky.

„Va muri foarte greu, doamnă Barbara”, avea să zică nevasta lui Csa- tari. „Îl cunosc”. La optzeci şi şapte de ani, Csatari Emeric avea să se culce în pat, să‑şi strige muierea, să‑i ceară de mâncare, să primească pâine muiată în ceai, s‑o înjure şi să închidă ochii, să i se liniştească trăsăturile feţei, să respire adânc. După trei zile, aveau să‑l ducă la cimitir, însoţit de colegul său de serviciu, fostul îngrijitor de vite, fostul copil de trupă, fostul cerşetor din Medio Monte, domnul Mutter Blazin şi de toate fetele care munceau la Casa din Piaţa Gorky. După înmormântare, locuitorii de pe strada Turnului, de pe strada Mali- novski şi de pe bulevardul Ferdinand aveau să fie treziţi din somn de nişte mieunături sfâşietoare. De parcă toate pisicile din Medio Monte erau în călduri, în fiecare zi din an. Până atunci, însă, notarul Nathan se îngălbenise la ten. Îşi pierduse pofta de mâncare. Uitase cum se umblă. Avea varice esofagiene.

„Şi cu cât trăieşti mai mult, Leopolda, cu atât ţi se pare că ai trăit puţin. Zeci de ani din urmă nu valorează cât o zi din faţă”, zice Leo- pold Lohan Nathan.

În noaptea de şaisprezece spre şaptesprezece septembrie, la orele douăsprezece şi patruzecişitrei de minute, pornise sângele. La înce- put pe gură. Ca o vomă. Notarul scuipase în oliţă. Apoi pe urechi. Mai apoi prin ochi. Până la orele patru ale dimineţii. Leopold Lohan Nathan părăsise oraşul Medio Monte, înecat într‑o baltă de sânge. Leopolda Lohana Nathan l‑a spălat. A privit trupul slab al notarului. A trecut cu cârpa umedă peste… S‑a înfiorat. După trei zile l‑a dus în cimitir. L‑a îngropat în vecinătatea lui Iosif Mittemberg şi a lui Valdemar Schlesak.

După două săptămâni, pe Leopolda Lohana Nathan o apucaseră neliniştile. Ca nişte goluri în stomac. Ca o sfârşeală în creier…

Doamna Barbara Mittemberg se hotărâse. Viaţa trece pe lângă tine, dacă te obişnuieşti cu singurătatea. Barbara Mittemberg era o femeie tânără. Rolul uneia ca Barbara Mittemberg era să furnizeze plăceri bărbatului. Dacă bărbatul n‑avea trebuinţă, femeia devenea inutilă. Paul Mittemberg n‑o dorea pe Barbara Mittemberg. De ce o luase? Ce urmărise? Barbara Mittemberg putea să‑şi pună astfel de întrebări timp de şase luni de zile. Apoi… Trebuia să se hotărască. Să vadă ce se întâmplă mai departe. Barbara Mittemberg n‑avea trecut.

Nu se putea rezema de el. Barbara Mittemberg trebuia să se gân- dească la viitor. Se hotărâse. Urma să‑i scrie domnului judecător Silviu Budo.

(Va urma…)