Proiectul „Învață de la antreprenori” își continuă drumul în școlile din Maramureș - 24 minute în urmă
„Zimbrii”, cu gândul la event - 35 minute în urmă
Artă handmade și atmosferă de sărbătoare, la atelierul din Baia Mare a lui Nicolas Leș - 37 minute în urmă
Programul ierarhilor în Duminica dinaintea Nașterii Domnului - 37 minute în urmă
Patric Sas, adolescentul care a readus Kendama în trend, la Baia Mare - 2 ore în urmă
50 de angajați ai Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare au donat sânge - 3 ore în urmă
Două amicale, două victorii în două zile pentru Știința Explorări - 3 ore în urmă
„Iarna Băimăreană” continuă și în acest weekend; Ce artiști vor urca pe scenă - 3 ore în urmă
Creația pictorului Ioan Sima, celebrată la Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare» - 3 ore în urmă
În această duminică: Hram anticipat la biserica „Nașterea Domnului” din Baia Mare - 3 ore în urmă
Povestea lui Bogdan, interpretul din mesajele autorităților; „E un om de o modestie remarcabilă!”
Bogdan Anicescu are 31 de ani, este absolvent de Psihopedagogie Specială și este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a Surzilor din România. El este cel care ajută de fiecare dată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) când e nevoie ca mesajele oficiale să ajungă și la oamenii cu dificultăți de auz. În acest context, reprezentanții MAI i-au consacrat o postare pe Facebook care s-a viralizat în scurt timp.
„Un om de o modestie remarcabilă, a venit după prima noastră transmisie live și ne-a spus:
– Vă mulțumesc!
– Pentru ce, Bogdan?
– Pentru că m-ați chemat și ați dat astfel, unei categorii aparte de oameni, șansa de a afla cum trebuie să se protejeze în această perioadă.
– Noi îți mulțumim pentru că din timpul tău liber vii să ne ajuți.
– În zilele acestea nu există timp liber! Mă bucur că pot face asta!
– E miezul nopții ai cu ce să te întorci acasă?
– Nu vă faceți probleme, vă rog! Mă descurc. Dar am o singura rugăminte, îmi puteți da o masca de protecție pentru acasă? Am grijă de o pisică pe care trebuie să o duc zilnic la tratament și as vrea să mă protejeze când ies din casă. Contra cost sau o să cumpăr una și v-o aduc data viitoare!
Dar noi am auzit doar „Data viitoare”, din care am înțeles angajamentul și dorința unui om cu suflet mare de a contribui la efortul pe care cu toții îl facem pentru limitarea îmbolnăvirilor.
El este Bogdan. Un român care și-a asumat să ne ajute dintr-un motiv pe care poate încă nu și l-a căutat, dar pe care noi i l-am găsit: din patriotism.
Mulțumim, Bogdan!” – au scris reprezentanții MAI.
















