Iași, 14 decembrie 1989: primul pas spre Revoluția Română - 1 oră în urmă
CS Minaur întâlnește echipa de pe locul 2 din Liga Zimbrilor în ultimul meci oficial din acest an - 1 oră în urmă
O carte nouă și doi maramureșeni de excepție: Valer Blidar și Nicolae Bud, modele ale viziunii și profesionalismului românesc - 3 ore în urmă
Atmosferă de sărbătoare în Nistru - 3 ore în urmă
MAE: Atenționare de călătorie în Belgia. Posibile perturbări în transporturi - 4 ore în urmă
Bărbat căutat pentru distrugere, prins de jandarmi în albia Săsarului - 5 ore în urmă
Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul a slujit la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bixad - 7 ore în urmă
Pregătiri pentru Cupa Minerul – luni se trag la sorți grupele - 7 ore în urmă
Concertul de colinde „Colindăm Pruncului Preasfânt” a avut loc la biserica Parohiei Ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” din Satu Mare - 7 ore în urmă
Concert inedit de muzică pop-clasic la Centrul de Tineret ZborHub din Baia Mare - 8 ore în urmă
Tânărul maramureșean Alex Ionuț Pop va publica cea de-a treia carte: „Îmi doresc să fie complexă, pentru a veni în sprijinul tuturor”
În curând, tânărul maramureșean Alex Ionuț Pop va publica cea de-a treia carte. Este vorba despre volumul al II-a „VCG – Vorbește corect gramatical”.
Prima sa carte lansată a fost în iulie 2022 („VCG – Vorbește corect gramatical”), iar cea de-a doua în februarie 2023 („Să fim buni este tot ce ne-a mai rămas”).

„Cartea VCG (volumul al II-lea) este aproape finalizată. Anul acesta, în luna martie, va avea loc lansarea oficială. Va fi un eveniment public semnificativ pentru mine, din mai multe perspective.
Mai întâi, volumul al doilea va întregi seria publicațiilor personale, deoarece va fi ultima mea carte tipărită și din acest motiv îmi doresc să fie complexă, pentru a veni în sprijinul tuturor. Apoi, viziunea asupra volumului se conturează în jurul informațiilor necesare atât pentru profesori, cât și pentru elevi. Tocmai de aceea, părerea unui specialist avizat, care se confruntă zilnic cu problemele elevilor în descoperirea tainelor gramaticii și care observă lacunele acestora era esențială.
Mă bucur că sora mea, prof. drd. Mădălina-Florina Pop, profesor de limba și literatura română, a acceptat să se implice în realizarea acestei lucrări, fapt care mă face să fiu mândru și împăcat sufletește.
Structura cărții va fi una schematică, logică și va cuprinde: Fonetică, Vocabular, Morfologie, Sintaxă, nelipsita rubrică Corect/Greșit, teste grilă etc. Este o lucrare importantă la care am depus mult efort. Sunt foarte mulțumit de stadiul actual și de modul în care sunt explicate și structurate cele mai dificile reguli de gramatică”, a declarat, pentru DirectMM, Alex Ionuț Pop.
Pentru cei care nu știu, Alex este din Tăuții de Sus. De câțiva ani, acesta coordonează proiectul „Vorbește corect gramatical”. Are sute de mii de urmăritori pe grupul VCG, dar și pe paginile de Facebook și Instagram. Nu e profesor de română, însă iubește această limbă și încearcă prin diverse activități inedite să-i facă și pe alții să ajungă la acest sentiment.
Chiar azi, 7 ianuarie, împlinește 29 de ani, iar cu acest prilej îi urăm la mulți ani cu sănătate și bucurii!
„29. Pentru unii, mult, pentru alții, puțin, pentru mine, 29 și… Ionuț. Nu mă gândesc că sunt mulți sau puțini anii, privesc cu bucurie fiecare cifră pe care o ating.
Anul trecut am avut parte de cele mai multe învățăminte, dar și cele mai multe realizări. Am lângă mine zilnic acele persoane care cred în mine, iar atunci când greșesc mă atenționează și mă îndrumă. Dacă nu ar face asta, cum aș putea evolua? Lor vreau să le mulțumesc. Datorită lor, anul 28 a fost perfect. Acum, când am ajuns anul 29, îmi doresc calitate, nu cantitate. Iubire, nu ură. Bunătate, nu răutate. Iertare, nu dușmănie. Fericire, nu tristețe. Sinceritate, nu falsitate. Liniște, sănătate și îmbrățișări. Mi-aș putea dori orice, dar Dumnezeu știe ce este mai bine pentru fiecare dintre noi.
Dumnezeu m-a îmbrățișat de fiecare dată prin oamenii din jurul meu. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce ați făcut și faceți pentru mine!”, a scris tânărul pe rețelele de socializare.
Lavinia-Codruța HERMAN
Citește și
Tânărul maramureșean Alex Ionuț Pop lansează cartea „Să fim buni este tot ce ne-a mai rămas”
















