Nota 1 pentru tema de acasă, sau cum schimbă AI regulile în școli - 60 minute în urmă
De ce tot mai multe țări aleg taxele mai mici - 2 ore în urmă
Carlos Alcaraz îl învinge pe Novak Djokovic și câștigă primul titlu la Australian Open - 2 ore în urmă
Lucrare pastorală, culturală și filantropică: Bilanțul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului pe anul 2025 - 2 ore în urmă
Solidaritate prin artă la Târgu Lăpuș: Ateliere caritabile de confecționat mărțișoare pentru sprijinirea unui copil cu sindrom Down - 3 ore în urmă
Băimărenii cu dizabilități vor primi compensații de până la 500 de lei pentru plata impozitelor - 4 ore în urmă
Cărți, emoție și recunoaștere la o întâlnire de suflet a Cenaclului Scriitorilor Maramureș - 6 ore în urmă
Cursuri gratuite pentru tinerii din Asuaju de Sus, calificare și bani de buzunar - 7 ore în urmă
Pentru prima dată, comunitatea maghiară din Miercurea Ciuc își critică liderul în stradă - 8 ore în urmă
Ansamblul folcloric „Cununa Săsarului”, sărbătorit la aniversarea majoratului - 9 ore în urmă
Toamna asta nu se numără bobocii; Balurile liceelor, confiscate de pandemie
În fiecare an, la puțin timp după ce începea școala, unitățile de învățământ liceal se pregăteau să-și sărbătorească bobocii. Anul acesta este diferit însă. Pandemia a confiscat mult așteptatele baluri ale bobocilor.
Elevi și cadre didactice din Maramureș spun că e păcat că tradiția nu s-a putut respecta anul acesta, însă sănătatea tuturor e mai importantă.
„Aș fi vrut să particip anul acesta la Balul bobocilor, însă, din păcate, nu se ține. Pandemia a adus multe schimbări în ultimele luni… Important e să rămânem sănătoși și uniți”, spune Cristina, eleva unui colegiu din Baia Mare.
„Având în vedere situația actuală a pandemiei de coronavirus, organizarea balului bobocilor este imposibilă. Personal, niciodată nu am fost pro balurilor de boboci, însă am cunoștințe cărora le place și sunt atrase de aceste spectacole. Sunt de părere că aceste baluri ale bobocilor, în zilele noastre, nu își au rostul, ci mai importantă este sănătatea noastră și educația pe care o primim gram cu gram. Vrem sau nu, trebuie să ne deschidem ochii și să observăm ceea ce ne înconjoară, adică o educație pe care nu ți-o poți permite, deoarece dispozitivele necesare învățării online nu sunt acordate de autorități conform Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 126/01.04.2020) și majoritatea profesorilor sunt ignoranți față de elevii aflați în online. Deci, lipsa balurilor bobocilor este neînsemnată în comparație cu lipsa interesului în educație”, este de părere Paula Buda, președintele Asociației Elevilor din Maramureș.
„Balul bobocilor pentru elevi era modul lor de a se face cunoscuți în rândul celor mari, era „botezul” lor în liceu. O tradiție frumoasă care-i ajuta pe elevi să se integreze, socializeze, să se obișnuiască cu viața de liceu. Din păcate, aceste timpuri pandemice aduc și bune și rele. ÎIntotdeauna trebuie să găsim resurse să ne reinventăm și sunt convinsă că adolescenții vor găsi o posibilitate să nu renunțe la balul lor. Sunt creativi, frumoși și se vor descurca”, a declarat profesoara Tatiana Cauni.
L.C.H.
Foto: arhivă















