Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 15 minute în urmă
Momentele muzicale și poetice desfășurate la Centrul CASPEV din Baia Mare au stârnit emoție și bucurie celor prezenți - 22 minute în urmă
Se schimbă Consiliul de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Ce se știe sigur și ce urmează - 37 minute în urmă
„Culori pentru pace”: evenimentul care va marca, în acest an, împlinirea a 1460 de zile de la începutul războiului din Ucraina, la Sighetu Marmației - 1 oră în urmă
Comuna Ieud a obținut specializarea „Patrimoniu cultural material”, recunoscută la nivel național și internațional - 2 ore în urmă
Teatrul de Păpuși „Spiriduș” din Satu Mare a ajuns și la preșcolarii din comuna Fărcașa - 2 ore în urmă
Reconfirmare la nivel național: Antrenorul băimărean Dan Goron, reales Secretar General al Federației Române de Taekwon-Do ITF - 2 ore în urmă
Echipa EXOROS a Colegiului Tehnic „George Barițiu” Baia Mare a obținut locul II la competiția Meet the Techs 2026 - 2 ore în urmă
Opt ATV-uri noi pentru supravegherea frontierei montane au ajuns la ITPF Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Cum a reușit Guvernul să piardă peste 140 de milioane de euro dintr-o taxă de 25 de lei - 3 ore în urmă
Peste 2.000 de elevi, profesori, primari și oameni de cultură s-au reunit în curtea Catedralei Episcopale în cadrul Proiectului „Maramureș, Țara Voievozilor, Eroilor și Sfinților”
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat miercuri, 31 mai, de la ora 11:00, la întâlnirea celor peste 2000 de elevi, profesori, primari, oameni de cultură și participanți în cadrul Proiectului „Maramureș, Țara Voievozilor, Eroilor și Sfinților”, eveniment care a avut loc în curtea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, în cadrul Proiectului Eparhial al Anului Omagial și a parteneriatului dintre Asociația Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Baia Mare, Consiliul Județean Maramureș, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și „Gazeta de Maramureș”, pe parcursul lunii mai a acestui an, au fost desfășurate patru activități ale Proiectului în cele patru zone etnografice: Țara Codrului, Țara Chioarului, Țara Maramureșului și Țara Lăpușului.
Toți cei 2000 de participanți la acest proiect unic și de mare frumusețe cultural-spirituală și patriotică au primit în dar, din partea ierarhului, o carte de rugăciuni pentru tineri și o iconiță.
De asemenea, la finalul acestei întâlniri deosebite, Preasfințitul Părinte Iustin a premiat Grupurile catehetice ale parohiilor care au participat în cadrul Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educației, în perioada 16 ianuarie – 21 mai 2023.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Iustin a conferit celor implicați în proiect cea mai înaltă distincție culturală a Episcopiei și anume „Ordinul Nicolae Steinhardt”: părintelui Bogdan Ciocotișan – paroh în Dumbrăviţa și președintele Asociației Tinerilor Ortodocși ai Protopopiatului Baia Mare; Pop Mihai Cosmin – inspectorul școlar general al județului Maramureș și jurnaliștilor Mircea Crișan și Ioana Lucăcel de la „Gazeta de Maramureș”.
Evenimentul s-a încheiat cu o frumoasă procesiune în jurul catedralei episcopale, în dangăt de clopote, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru reușita acestui proiect excepțional care a „antrenat” peste 2000 de elevi, peste 400 de cadre didactice și coordonatori și 40 de primari din Maramureș, se precizează pe pagina Episcopiei.















