Anca Pătrășcoiu, băimăreanca ce a scris istorie pentru înotul românesc - 9 ore în urmă
Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii Colegiului „Gheorghe Șincai” Baia Mare la Olimpiada de Inovare și Creație Digitală – InfoEducație 2026 - 10 ore în urmă
Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 11 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 12 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 12 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 15 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 15 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 16 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 17 ore în urmă
Un Ceaslov românesc tipărit în urmă cu peste 300 de ani, prezentat de muzeul din Baia Mare - 17 ore în urmă
Toate partidele de fotbal au fost suspendate; Derby-ul Recea – Minaur, amânat
Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă virusul COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020.
Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membrii afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România.
Așadar, meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean vor fi amânate până pe 31 martie, conform FRF. În funcție de evoluția situației la nivel național prezenta hotărâre poate suporta modificări. Decizia vine după ce în urmă cu două zile FRF a decis să suspende toate competițiile de copii și juniori, iar miercuri, 11 martie, s-a amânat și turneul final al Cupei României la futsal. Chiar dacă meciurile s-ar disputa cu porțile închise, FRF consideră ca fiind un risc ridicat deplasarea echipelor și a personalului de specialitate.
Printre meciurile afectate se numără și derby-ul ACS Comuna Recea – CS Minaur Baia Mare, meci contând pentru etapa a 17-a din Seria 5 a Ligii a 3-a de fotbal. Dacă nu ar fi existat această măsură, meciul s-ar fi disputat fără spectatori; așa, va fi amânat.
De asemenea, participarea tricolorilor U16 la turneul de dezvoltare din Bosnia-Herțegovina a fost anulată, la fel ca și meciurile de pregătire ale selecționatei Under 18 cu Finlanda ce trebuiau să aibă loc la Buftea. Ambele acțiuni urmau să se desfășoare în luna martie.
C.Ț.














