Share
Plaja de la munte: Baia Mare revine în circuitul european al turneelor de handbal pe nisip

Plaja de la munte: Baia Mare revine în circuitul european al turneelor de handbal pe nisip

Veste bună pentru iubitorii handbalului. Organizatorii celui mai mare turneu de handbal pe plajă din România, desfășurat sub titulatura Baia Mare Beach Handball Challenge au anunțat miercuri că, după un an de pauză, cauzat de pandemia de Covid-19, competiția internațională va avea din noul loc pe plaja din Centrul Vechi al orașului Baia Mare.

Baia Mare Beach Handball Challenge este cel mai mare turneu de handbal pe plajă organizat în România începând din 2016. După ce în 2019, organizatorii turneului au reușit să aducă la Baia Mare turneul final al competiției supreme intercluburi, European Beachandball Tournament Finals (ebt Finals 2019), în 2020 au fost nevoiți, din cauza restricțiilor sanitare, să renunțe la organizarea uneia din etapele europene ale competiției.

European Beachhandball Tournament este o competiție de handball pe plajă desfășurată sub patronajul Federației Europene de Handbal (EHF), care are loc sub formă de turnee locale, organizate în întreaga Europă, și la care participă echipe de club care, în baza punctelor acumulate de-a lungul unui sezon, se califică la un turneu final (ebt Finals) organizat în vara anului următor.

Baia Mare a reușit să intre în circuitul european în vara anului 2018, după ce timp de doi ani organizase turnee de amatori, în Centrul Vechi al municipiului Baia Mare, făcând an de an eforturi logistice impresionante pentru a amenaja două, sau chiar trei, arene de handbal pe plajă, la standarde europene impuse de EHF, în inima orașului aflat la poalele Munților Igniș și Gutâi.

Echipa organizatoare a turneului, condusă de fostul handbalist Tudor Marta, campion național cu Minaur Baia Mare, au anunțat miercuri că Baia Mare Beach Handball Challenge revine în circuitul european al turneelor de beachhandball, ediția din 2021 a etapei de European Beachhandball Tournament de la Baia Mare urmând să aibă loc în perioada 25-27 iunie, cu participare internațională.

Organizatorii estimează că aproximativ 10 echipe din Europa vor lua parte la acest turneu, la care se vor adăuga și câteva echipe din România. Competiția se va defășura atât la masculin, cât și la feminin, și în paralel va avea loc și un turneu de juniori Under 18.

În măsura în care condițiile sanitare o vor permite, competiția ar putea avea loc și cu participarea spectatorilor, respectând normele în vigoare împotriva răspândirii Covid-19, au anunțat organizatorii competiției.

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu