Share
Știința Explorări pierde un punct în fața studenților de la U Cluj

Știința Explorări pierde un punct în fața studenților de la U Cluj

Meci aproape tras la indigo cu disputa din tur, din toamnă, între CS Știința Explorări Baia Mare  și CS Universitatea Cluj. Atunci băimărenii au condus cu 2-0 și au pierdut dramatic, studenții revenind incredibil. De data aceasta scenariul s-a repetat până la 2-2, Explorări izbutind să învingă în setul decisiv.

CS Știința Explorări Baia Mare – CS Universitatea Cluj 3-2 (25-21, 25-19, 19-25, 22-25, 15-8)

Cu trei foști jucători băimăreni în lot (Csaba Nagy, Mihai Popovici și Vlad Negrean) U Cluj venea în Baia Mare după o victorie surprinzătoare împotriva Zalăului. Primele două seturi au curs încet, dar sigur spre un 2-0 ce i-a dus pe cei aproape 300 de spectatori cu gândul la o victorie facilă. Speranțe susținute și de mare parte a setului 3, când la 18-15 pentru gazde soarta meciului părea scrisă. Clujenii au învățat însă un alt scenariu, câștigând 10 puncte în timp ce gazdele au punctat o singură dată. Oaspeții și-au păstrat inerția, câștigând setul 4 mai clar decât o arată scorul. Se pare însă că după această mobilizare au obosit, setul decisiv fiind dominat de Știința.

Scor în oglindă în dubla tur-retur în urma căreia cele două echipe și-au împărțit frățește punctele sezonului regulat. Totuși, un punct important pierdut în fața principalei contracandidate la primul loc al zonei de play-off, câștigarea lui putând aduce băimărenii la un singur punct în urma clujenilor.

CS Știința Explorări Baia Mare – Talpă 1p, Butnaru 9p, Iftime 9p, Aldea 13p/1 as, Dragomir 6p, Răileanu 6p/1 as, Csanad 32p/1 as. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.

Rafael HEKMAN

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu