România, în finala Trofeului Carpați
Naţionala de handbal a României întâlnește duminică selecționata Macedoniei de Nord în finala Trofeului Carpaţi. Sâmbătă, România, la primul său meci cu Rareş Fortuneanu selecţioner, a învins Olanda cu 27-25, după ce a fost condusă la pauză cu 13-11. În prima partidă a competiţiei, Macedonia de Nord a întrecut Algeria cu 25-24 (15-9).
Duminică, de la ora 16:00, va avea loc finala mică, între Olanda şi Algeria, iar de la 18:15, echipele României şi Macedoniei de Nord îşi vor disputa trofeul.
Sursa foto: FRH













