Ritualuri orientale de relaxare care au cucerit lumea modernă: de la ceai la conversație - 39 de minute în urmă
Diana Iluț și Walter Übelhart, invitați la emisiunea „Drumul lui Leșe” - 52 de minute în urmă
Polițiștii maramureșeni, pe podium la competițiile de crossfit și tenis de masă - 1 oră în urmă
Hidroelectrica scumpește energia pentru o parte dintre clienții casnici. Cu cât vor crește facturile - 1 oră în urmă
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, reprezentat la Conferința Europeană a Muzeelor în Aer Liber - 1 oră în urmă
Urșii ajung tot mai aproape de oameni în Maramureș. Aseară, un exemplar a intrat în incinta Uzinei de Tratare a Apei din Baia Mare - 3 ore în urmă
Expoziție foto caritabilă la Sighetu Marmației: peste 50 de lucrări reunite pentru o cauză nobilă - 5 ore în urmă
Școală reabilitată cu 2,4 milioane de lei, dar cu clase mutate. Ce se întâmplă la Ciocotiș - 6 ore în urmă
Imaginea pe care fotbalul o așteaptă de 20 de ani: Messi și Ronaldo ar putea fi coechipieri - 6 ore în urmă
Peste 200 de elevi din nouă localități maramureșene studiază în acest an școlar opționalul „Educație pentru peisaj” - 7 ore în urmă
Minaur câștigă, dar rămâne pe locul 5 (GALERIE FOTO)
Meci greu pentru elevii lui Dorin Toma, sâmbătă după-amiază, pe stadionul „Viorel Mateianu”. Unirea 1924 Alba Iulia ar fi putut produce surpriza, însă și băimărenii ar fi putut învinge la un scor mult mai clar.
CS Minaur Baia Mare – Unirea 1924 Alba Iulia: 1-0 (0-0)
Devinde deja un clișeu când relatăm că Minaur a dominat, a avut ocazii, dar nu a înscris. Prima repriză le-a aparținut în totalitate băimărenilor, Lemac, Șter și Piper întrecându-se în ratări. Oaspeții au avut doar două faze mai consistente în preajma porții băimărene, la una din ele aceștia solicitând o lovitură de pedeapsă, iar la cealaltă Dombradi respingând în corner un șut din lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri.
În partea secundă Unirea a fost mai incisivă și a amenințat în mai multe rânduri poarta gazdelor. Singurul gol al partidei a venit în minutul 63, când după o centrare a lui Giurgiu, Lemac a trimis mingea în poartă cu capul din marginea careului mic (foto sus). Tot capriciosul Lemac a ratat cea mai mare ocazie a băimărenilor, în minutul 81, șutând în portarul advers, după o incursiune pe partea dreaptă. Ultimele 10 minute se joacă pe contre. Unirea se aruncă în atac și lasă spații libere. În minutul 85 oaspeții ratează o ocazie monumentală, Dombradi oprind in extremis cu piciorul un șut din 6 metri al lui Mărgărit. Minaur își mai trece și ea în cont două ratări și în ultimele 2-3 minute se mulțumește să conserve rezultatul.
Urmează pentru Minaur o partidă aparent facilă, în deplasare cu lanterna roșie, SCM Zalău.
CS Minaur Baia Mare: portar – Balazs Dombradi; jucători – Denis Lihet, Jean Prunescu, David Simion, Ciprian Duruș, Bogdan Piper, Valer Giurgiu, Andrei Coroian, Krisztian Szekely, Adrian Șter, Brian Lemac ● Rezerve: Alex Gudea, Răzvan Rus, Răzvan Lupu, Cătălin Tutuța, Alexandru Mitracu, Daniel Groza, Sandu Bococi ● Antrenori: Dorin Toma, Paul Ungureanu, Marius Marian
Rafael HEKMAN

















