Share
Atrage ca un magnet turiștii: Lacul Albastru din Baia Sprie, oază de frumusețe și relaxare

Atrage ca un magnet turiștii: Lacul Albastru din Baia Sprie, oază de frumusețe și relaxare

Lacul Albastru Baia Sprie este unicat în Europa datorită felului în care s-a format (prăbușirea unui galerii de mină) și datorită faptului că-și schimbă culoarea în funcție de anotimp (poziția soarelui, temperatura apei).

Primavăra lacul are culoarea albastru deschis și albastru închis, vara are culoarea verde închis și uneori cu reflexe de smarald, iar toamna acesta devine verde închis și uneori maro. Încă nimeni nu a dat o explicație știintițică exactă pentru aceste schimbări, se precizează pe site-ul laculalbastru.ro.

Monumentul naturii Lacul Albastru a fost declarat rezervație naturală prin H.C.L. Nr. 204/16.03.1977 și este în custodia administrației Parcului Național Munții Maramureșului, care în parteneriat cu organizații neguvernamentale are drept scop conservarea peisajului în scop științific și educativ.

Acesta se află într-o pădure tânără de gorun pe versantul sudic al dealului minei, la altitudinea de 530 m, și are p suprafață de 0,5 ha. În jurul lacului există câteva exemplare de pin care dau un farmec aparte zonei.

Cum se ajunge la Lacul Albastru?

Din centrul orașului Baia Sprie se urcă prin fața bisericii catolice pe strada care ne conduce în direcția nordică până la liziera pădurii. De aici poteca urcă în serpentină până la Lacul Albastru.

Maramureșenii care au fost deja acolo spun că locul este superb și că merită vizitat.

„Plimbarea la Lacul Albastru din orașul învecinat, Baia Sprie, a fost o adevărată gură de aer după o săptămână de muncă, “cu masca pe figură”. Zona este superbă, liniștită și, pot spune eu, curată. E de mers prin pădure, nu prea mult, dar cât să faci mișcare. Culoarea lacului e de un albastru de nedescris, superb, care te poartă cu gândul la vreo bijuterie scumpă. Este un loc superb, liniștit, care merită vizitat. Eu cu prietenii mei am făcut o mică plimbare până acolo, am parcat mașinile puțin mai jos, într-o parcare destul de încăpătoare, apoi am mers pe jos aproximativ 1 kilometru prin pădure. Recomand tuturor celor care nu au fost încă pe acolo să meargă să se minuneze și ei de culoarea acelui lac, sigur vor ramane și ei surprinși”, a declarat Alexandra Niță.

„Noi am mai fost la lac acum câțiva ani, iar acum ne-am dorit să-l ducem și fiul nostru de aproape cinci ani să-l vadă. Tare mult s-a bucurat, i-a plăcut culoarea, faptul că se vedea atât de clar cum reflectă pădurea în apă. Lui ii place mult în natură, se bucură de aer curat. Drumul e ok. Dacă eu gravidă de 37 săptămâni am urcat și am făcut numai vreo 3 opriri, deci e ok. E marcat și te ajută mult marcajele să ajungi rapid sus, în maxim 15 minute”, spune și Mihaiela Filip.

„Recomandare ieșire de weekend: la o distanță de numai 14 km de Baia Mare se poate vizita, la nord de orașul Baia Sprie, Lacul Albastru. Acum 6 ani când l-am văzut pentru prima dată avea culoarea verde (fiind luna august), iar de atunci mi-am dorit să îl văd și în culoarea care îl caracterizează și în același timp îl deosebește”, a precizat Maria Petrovan pe rețelele de socializare, cea de la care și avem frumoasa fotografie.

L.C.H.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu