Echipele românești și-au aflat adversarele din cupele europene. Cum mai stăm cu coeficientul UEFA - 7 ore în urmă
O jucătoare de la Fabrica de Campioni, la acțiunea de selecție pentru echipa națională U11 - 10 ore în urmă
Experiență internațională la Colonia Pictorilor din Baia Mare: studenți din Varșovia, inițiați în conducerea instituțiilor culturale - 11 ore în urmă
Grupa mijlocie a Ansamblului „Cercănelul” din Borșa, premiată la primul concurs - 11 ore în urmă
S-au tras la sorți grupele din faza regională a Cupei României - 12 ore în urmă
„Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș” a reunit elevi, profesori și voluntari în cadrul unei noi lecții de geologie pe Valea Bulzului și Cheile Dănești - 12 ore în urmă
75 de ani de la Rusaliile care au schimbat destinele a zeci de mii de români - 12 ore în urmă
Literomania omagiază memoria lui Marian Ilea: număr special dedicat operei și moștenirii sale literare - 12 ore în urmă
Campanie: „Cea mai mare notă pentru copilul tău este să fii alături de el!” - 13 ore în urmă
ACS Academia de Judo Baia Mare a adus acasă opt medalii obținute de sportivi la „Cupa Țara Oașului” - 13 ore în urmă
Atenție: OMS suspendă testele clinice cu hidroxiclorochină ca tratament pentru COVID-19
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat luni suspendarea, ca măsură de precauție, a testelor clinice cu hirdoxiclorochină ca tratament pentru COVID-19, teste clinice pe care le desfășoară cu parteneri din mai multe țări, a notat digi24.ro.
Directorul OMS a precizat într-o conferință de presă că suspendarea este „temporară”, dar decizia vine după ce vineri prestigioasa revistă medicală The Lancet a publicat un studiu care arată că hidroxiclorochina – sau derivații săi – este ineficientă, chiar periculoasă în cazul pacienților cu COVID-19.
Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, a anunţat sâmbătă că va solicita revizuirea folosirii hidroxiclorochinei pentru tratarea pacienţilor COVID-19, în urma publicării acestui studiu.
Cum a devenit „celebră” hidroxiclorochina
Această moleculă, derivată din clorochina folosită la tratarea malariei, a căpătat o notorietate sporită în timpul pandemiei provocate de noul coronavirus după ce profesorul francez specialist în boli infecţioase Didier Raoult a publicat două studii ce susţineau eficiența hidroxiclorochinei în tratarea bolnavilor de COVID-19. Dar conform studiului publicat de The Lancet şi efectuat pe 96.000 de pacienţi, atât clorochina, cât şi hidroxiclorochina nu şi-au dovedit eficacitatea împotriva COVID-19 în cazul bolnavilor spitalizaţi. Mai mult, această moleculă creşte riscul de aritmie cardiacă şi de deces.
La „celebritatea” hidroxiclorochinei a contribuit și preşedintele american Donald Trump, care la începutul epidemiei din SUA o recomanda călduros. Mai mult, el a anunţat recent că ia în fiecare zi hidroxiclorochină în scop preventiv.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus această substanţă activă pe lista sa cu tratamentele experimentale prioritare şi ea era testată în mai multe ţări europene în cadrul proiectului „Discovery”.
De asemenea, compania farmaceutică franceză Sanofi a anunţat la începutul lunii aprilie distribuirea prin donaţie a 100 de milioane de doze de Plaquenil (medicament pe bază de hidroxiclorochină) către 50 de ţări, atrăgând, totuşi, atenţia că medicamentul are efecte secundare serioase şi „testele clinice actuale sunt insuficiente pentru a trage concluzii asupra eficacităţii clinice şi siguranţei în utilizare”.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, declara luna trecută la Digi24 că urmează ca în România să se producă peste 2 milioane de doze de Plaquenil. Ulterior, directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a afirmat că fabrica pe care o conduce poate produce 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină. Substanța activă deja a fost achiziționată din Elveția.















