Share
Aproape de scenariul 4; Nelu Tătaru: „Peste 200.000 de români au venit în țară, mai așteptăm încă 200.000 până de Paște”

Aproape de scenariul 4; Nelu Tătaru: „Peste 200.000 de români au venit în țară, mai așteptăm încă 200.000 până de Paște”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a confirmat, într-un interviu pentru Digi24, că ne apropiem de scenariul 4 elaborat de autorități pentru epidemia de coronavirus și că va urma o nouă ordonanță militară pentru implementarea noilor măsuri.

Pe de altă parte, ministrul a reiterat că vârful epidemiei din România ar fi așteptat în a doua jumătate a lunii aprilie, când am putea vedea diagnosticate oficial cu Covid-19 în jur de 10.000 de persoane sau chiar mai mult. Ar mai putea fi un vârf epidemic și la toamnă, dar probabil mai atenuat.

„Dacă avem un vârf lin, atunci avem şi o cădere mai lină, cu posibilitatea unui vârf mai mic în toamnă, dar deja suntem imunizaţi ca şi indivizi şi atunci el va fi un vârf foarte mic, având în vedere că poate în şase luni vom avea şi acel vaccin. Dacă avem un vârf foarte ascuţit, atunci vom avea şi efecte nefaste, cu cazuri critice şi cu destul de multe decese” a avertizat Nelu Tătaru.

„Există o patogenitate crescută a acestui virus”, spune, pe de altă parte, ministrul sănătății pe baza datelor din Italia, Spania, Israel, dar și a evoluțiilor din țara noastră.

Pe de altă parte, creșterea bilanțului epidemiei de coronavirus din România în următoarea perioadă ar putea fi determinată și de faptul că până acum s-au întors din străinătate în țară peste 200.000 de români, dar până de Paște sunt așteptați să sosească încă pe atât, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a avut un mesaj către acei români care vin în țară și sunt tentați să plece din carantină: „Sunt niște oameni care au venit de frică, dar ajunși aici bravează. Sunt niște oameni care au fugit de moarte, dar pot aduce moartea la noi. Dacă nu-și respectă propria imagine sau propriul corp, să aibă un respect pentru bătrânii, pentru copiii și pentru toți cei din jurul lor”.

Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii estimează că aproximativ 10-20% dintre românii care au venit în ţară în ultimul timp ar fi putut fi infectaţi, fără a prezenta simptome, şi ar fi putut transmite boala. De pildă, la Suceava, considerată zona cea mai afectată din România, ar putea exista până la 1.000 de bolnavi asimptomatici „care pot fi foarte buni transmiţători” ai bolii, a spus Nelu Tătaru.

„Putem prognoza sau putem estima un număr de persoane. De exemplu, la Suceava putem prognoza că până în 6-700, până în 1.000 de cazuri sunt cele care nu sunt diagnosticate, având forme asimptomatice sau forme foarte uşoare şi pot fi foarte buni transmiţători. În contextul  care suntem în acest moment, să spunem un 10-20% din cei care au venit pot fi cei care sunt infectaţi şi care nu au simptome în acest moment. Având în vedere perioada de când au venit, este acea perioadă de 14 zile în care s-a produs boala. Sunt imuni în acest moment, nu mai transmit, dar au transmis până acum”, a explicat Tătaru la Digi 24.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu