Tradițiile și meșteșugul confecționării măștilor populare vor fi aduse în prim-plan în cadrul unui eveniment cultural organizat miercuri, 18 noiembrie, de la ora 17:00, la Casa de Cultură din Baia Sprie.

Expoziția „Obrăzare maramureșene – Datină și mister” va reuni lucrări realizate de copii, artiști și membri ai Asociației Culturale Dinastia Artelor Maramureș. Un loc important în cadrul expoziției îl vor ocupa obrăzarele confecționate de copiii din casele de tip familial ale DGASPC Maramureș, în cadrul unor ateliere coordonate de asociație. Folosind materiale simple, aceștia au realizat măști colorate, fiecare cu propria personalitate, inspirate din tradițiile și obiceiurile zonei.

Publicul va putea admira și lucrări semnate de membrii asociației, precum și creații ale Claudiei Poduț, reprezentanta organizației în diaspora.

Despre semnificația măștilor și locul acestora în tradițiile maramureșene vor vorbi conf. univ. dr. Delia Suiogan, lect. univ. dr. Natalia Lazăr, asist. univ. drd. Florin V. Pop, Mirela Poduț, referent la Centrul Cultural „Liviu Borlan” Maramureș, Gheorghe Muntean, istoric și cercetător, și Sorin Todoran, directorul Casei de Cultură din Baia Sprie.

De asemenea, momente deosebite vor susține Mihaela Ghișa și Florin Verdeș și Ansamblul Cultural „Păstrătorii Tradiției”.

„Ce povești ascund măștile din datinile Maramureșului? Vă invităm la Casa de Cultură Baia Sprie să le descoperim împreună, într-o seară dedicată obrăzarelor și celor care duc mai departe meșteșugul lor”, este invitația organizatorilor.

Citește și

Asociația Culturală „Dinastia Artelor” și-a început povestea dintr-o carte ale cărei versuri au prins aripi dincolo de pagini

Lasă un comentariu