Share
Centru de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri în Maramureș

Centru de dezintoxicare și recuperare a dependenților de droguri în Maramureș

În cadrul unei conferințe de presă la Baia Mare, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a anunțat că un centru de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri ar putea funcţiona pe viitor în judeţul Maramureş, ca răspuns la disponibilitatea arătată de președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, de a derula un astfel de proiect.

”Am depus un proiect de lege care prevede înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri. Înfiinţarea acestor centre se va face prin hotărâre de Guvern, în fiecare regiune din cele 8 regiuni de dezvoltare ale României. Există disponibilitate din partea Consiliului Judeţean Maramureş pentru ca unul din acele centre să fie construit în Maramureş”, a transmis Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Ionel Bogdan a vorbit despre campania de prevenție și conștientizare a efectelor negative pe care îl are consumul de substanțe psihoactive ”Tur antidrog”, derulată în parteneriat cu Asociația Artspot.

”Campania cuprinde spectacole susținute în 30 de unități școlare. Din distribuție, pe lângă actori, face parte și un personaj real, care a reușit să evadeze din iadul dependenței de droguri. La Târgu Lăpuș s-au adunat peste 450 de spectatori – elevi, părinți, dascăli- la cele două spectacole, urmate de interesante discuții”, a exemplificat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

Tot pentru a preveni și diminua consumul de substanțe psihoactive, administrația județeană a achiziționat patru drug testere, care vor fi folosite de către organele de poliție.

Alte măsuri de combatere a flagelului se referă la înființarea registrului  traficanților de droguri – pe modelul registrului agresorilor sexuali -, dar și ”Legea 2 mai”, despre care au vorbit și Alina Gorghiu și senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș. Proiectul de lege prevede ca traficanții de droguri de mare risc să nu poată beneficia de suspendarea pedepsei cu închisoarea și nici de eliberarea condiționată înainte de termen.

Prezent la conferința de presă, senatorul PNL, preşedinte al Comisiei juridice, Cristian Niculescu Ţâgârlaş, a vorbit despre problema traficului și a consumului de droguri.

„Cea mai stringentă problemă în momentul de faţă o reprezintă traficul şi consumul de droguri. Incriminăm sau nu incriminăm consumul de droguri? Există în momentul de faţă iniţiativa unor parlamentari prin care se doreşte incriminarea consumului de droguri, cu o pepdeapsă de la 1 la 7 ani, ceea ce este foarte mult. În condiţiile în care am informaţii statistici oficiale că cel puţin jumătate din liceeni au consumat la un moment dat droguri, în condiţiile în care am introduce astfel de sancţiuni şi am incrima o astfel de faptă, am putea ajunge la concluzia foarte gravă că ar fi foarte mulţi adoslescenţi, studenţi, care să fie condamnaţi penal. Aceşti consumatori trebuie ajutaţi, trebuie susţinuţi, dar nu trebuie târâţi în puşcării, ca după aia să nu mai ai ce să faci cu ei”, a transmis senatorul liberal Cristian Niculescu Ţâgârlaş.

La întâlnirile profesionale din Baia Mare, purtate cu judecători și procurori, avocați, executori judecătorești, ministrul Alina Gorghiu a fost însoțită de președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Grădinaru, și de cei doi reprezentanți ai societății civile din CSM, sigheteanul Ioan Sas și Fănel Mihalcea.

”Este primul ministru al Justiției care a coborât «la  firul ierbii», însoțită de reprezentanții de seamă ai CSM, arătând cum trebuie să arate un adevărat exercițiu de guvernare” – a subliniat Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Biroul de presă

PNL Maramureș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu