Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna iunie

Pe numele real, Ion Soreanu, poetul și publicistul se năștea la 6 iunie 1914 în localitatea Băița, Maramureș. În 1936, trece examenul de bacalaureat în fruntea promoției iar un an mai târziu pleacă la București. A urmat studii la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, specialitatea Filologia Modernă, unde se face remarcat de profesorul si omul de cultură filozofică, Ion Petrovici. Mai târziu, prin concurs obține o bursă de studii la Universitatea „Oxford” din Anglia, însă poetul preferă să rămână în țară. Este momentul când, la îndemnurile profesorului sãu, cunoscutul critic literar Octav Sulutiu, Siugariu începe să scrie. Citea mult și scria cu speranța într-un altceva care să justifice trăirea lui atât de vibrantă, de pasională, sentimentele lui și ale lumii. Debutează in 1934 la revista „Observatorul” din Beiuș cu versuri. Colaborează apoi la revistele: „Familia” din Oradea, „Veac Nou” din Baia Mare, „Afirmarea” din Satu Mare, „Lanuri” din Medias, „Cronica”, Baia Mare. Din 1939, împreună cu Ovid Caledoniu, Miron Suru, Horia Nitulescu, Axente Sever Popovici, Octav Sulutiu, Ștefan Stănescu, Mircea Chirnoaga, Mircea Streinul s.a., începe să colaboreze la noua revistă aparută „Mesterul Manole”, condusă de Horia Vintilă. Concomitent, colaborează intens și la alte reviste literare ale epocii, de factură naționalistă, printre care: „Vremea”, „Decalogul”, „Universul literar”, „Gand Romanesc” din Cluj, „Curentul literar” și altele, cu poezii și critică literară.

Despre versurile poetului maramureșan, cunoscutul Ovidiu Papadima remarca următoarele: „Poemul nu e conceput plastic, ci creat muzical-contrapunctic. De aceea trebuie luat în totul și savurat în felul clar și cristalin, în care gândul și gestul își răspund, în minunata arhitectură străvezie a întregului. A condus, începând din 1941, Asociația Studenților Refugiați din Ardealul ocupat în timpul ocupației horthyiste a Transilvaniei de Nord.margini de regulamente militare. Străbunii mei însemnau pe margini de ceasloave și prin evangheliere”. În februarie 1942 susține teza de licență cu titlul „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” și obține calificativul „magna cum laude. ” S-a căsătorit în anul 1943 cu Lucia Stroescu. A scris însemnările care aveau să devină „Carnetele unui poet căzut în război”, apărută postum și îngrijită de Laurențiu Fulga, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor din România: „Am început să fac însemnări pe margini de regulamente militare. Străbunii mei însemnau pe margini de ceasloave și prin evangheliere”.

Aștepta cu nerăbdare terminarea războiului dar a fost grav rănit în luptele pentru orașul Brezno (Cehoslovacia). Se stinge din viață în dimineața zilei de 1 februarie 1945, la doar 31 de ani. Este înmormântat în cel mai mare cimitir al Armatei Române din Zvolen. A fost decorat post-mortem cu ordinul Steaua României”. Opera lui s-a concretizat în volumele: „Trecerea prin alba poartă”, „Paradisul peregrinar”, „Țara de foc”, Carnetele unui poet căzut în război” și „Sete de ceruri”.