Locuri de muncă în Maramureș - 25 minute în urmă
Profesori și studenți protestează la București împotriva măsurilor de austeritate - 52 minute în urmă
Tată și fiică, uniți de aceeași uniformă la IPJ Maramureș - 1 oră în urmă
Dispută majoră între SUA și UE pe tema alegerilor din România și a „cenzurii online” - 2 ore în urmă
În Satu Nou de Jos se va construi Centrul de Îngrijiri Paliative „Sf. Pantelimon” - 2 ore în urmă
Starea drumurilor în Maramureș. Pietre căzute pe carosabil în Pasul Gutâi - 2 ore în urmă
Șezătoare săptămânală la Biblioteca Orășenească Borșa - 2 ore în urmă
Un Centru Respiro se va înființa în comuna Recea - 3 ore în urmă
Amicalul CS Minaur – CSM Sighet a fost anulat - 3 ore în urmă
Punte între lumi și inimi - 4 ore în urmă
Luleaua turcului, planta care transformă grădina într-un colț de paradis
Campsis radicans, cu denumirea populară Luleaua turcului, Trompeta cățărătoare sau Trâmbița este o liană originară din America de Nord, cultivată în special pentru decorarea balcoanelor, grădinilor sau a parcurilor. Frunzele verzi și lucioase și florile mari cu nuanțe de galben, portocaliu sau roșu, oferă plantei un aspect elegant. Înflorește din luna iulie până în octombrie și se pretează la gardurile sau zidurile casei cu orientare sudică. Acest arbust viguros are capacitatea de a se agăța și răspândi rapid, având o creștere rapidă, ceea ce îl face ideal pentru acoperirea pergolelor, gardurilor sau zidurilor. Fiind o plantă rezistentă, care preferă expunerea la soare și solurile bine drenate, trompeta cățărătoare este adesea cultivată ca plantă decorativă pentru grădini și curți. Dacă dorim ca planta să înflorească în mod bogat, ar trebui să o plantăm într-un loc unde primește mult soare, să îi oferim îngrășământ organic sau chimic și să o udăm frecvent.
Campsis radicans este o plantă ușor de întreținut, care preferă solul bine drenat și locurile însorite. Aceasta poate crește rapid până la înalțimea de 6-8 metri, lățimea de 4-5 metri, iar distanța minimă de plantare este de 2 metri pe același rând. În plus, este o plantă atractivă pentru albine, fluturi și alte insecte polenizatoare, ceea ce o face o alegere excelentă pentru grădinile de fluturi și pentru îmbunătățirea biodiversității. Este rezistentă la perioade de secete medii, când necesită udare suplimentară, doar o dată pe săptămână. Are creștere rapidă, iar rădăcinile se întind mult în adâncimea solului.
Lăcrimioara ZOTA















