Casa Memorială „Stan Ioan Pătraș” din Săpânța își recapătă înfățișarea tradițională - 2 ore în urmă
Alertă în Maramureș: Alina Doina Trandafir, o adolescentă de 15 ani din Vișeu de Jos, este dată dispărută - 2 ore în urmă
Seceta pune presiune pe rezervele de apă din Maramureș. Furnizare după program în mai multe localități - 2 ore în urmă
Bilanț pozitiv la Groși: 190 de animale sterilizate în cadrul campaniei inițiate de Asociația Salvați Animalele - 5 ore în urmă
„Tradiție, cultură și nemurire”: Eveniment comemorativ dedicat lui Gheorghe Chindriș la Ieud - 6 ore în urmă
Rotary Club Baia Mare a primit distincția Club Excellence Award pentru anul rotarian 2025-2026 - 7 ore în urmă
Maria-Luiza Mih, invitatul special al celei de-a III-a ediții a Festivalului Bivolului de la Suciu de Jos - 7 ore în urmă
Un Ceaslov românesc tipărit în urmă cu peste 300 de ani, prezentat de muzeul din Baia Mare - 7 ore în urmă
Caravana TIFF Unlimited revine la Târgu Lăpuș - 7 ore în urmă
Primero Camp- ediția a IV-a: 18 copii și adolescenți cu diabet zaharat de tip 1 din Maramureș, în tabără la Toplița - 7 ore în urmă
Cooperare Camera de Comerț și Industrie Maramureș – Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova; A fost semnat acordul pentru Salonul ”Republica Moldova prezintă”
Președintele Camerei de Comerț și Industrie Maramureș (C.C.I.M.M.), Florentin-Nicolae Tuș, și directorul economic al organizației camerale, Diana Cheța, au participat miercuri, 27 iulie, la Chișinău, la Congresul V ordinar al Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (C.C.I.R.M).
În contextul bunelor relații parteneriale externe, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și-a reafirmat interesul de a continua parteneriatul cu organizația din Maramureș motiv pentru care în luna mai a transmis conducerii C.C.I. Maramureș invitația la congresul de la Chișinău. Evenimentul a inclus în programul activităților prezentarea raportului de activitate pentru perioada 2017 – 2022, alegerea conducerii Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și aprobarea programului de activitate pentru următorii 5 ani.
”Apreciem în mod particular cooperarea eficientă care a avut un caracter dinamic în ultima perioadă și a devenit un liant excelent pentru inițierea unor colaborări și proiecte de succes între reprezentanții mediului de afaceri din Republica Moldova și România”, au transmis oficialii Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Cu prilejul delegației în Republica Moldova, președintele C.C.I.M.M., Florentin-Nicolae Tuș, împreună cu președintele reales al C.C.I.R.M., Sergiu Harea, au semnat Acordul de colaborare pentru organizarea, în Baia Mare, a celei de-a II-a ediții a Salonului ”Republica Moldova prezintă” în cadrul ”Rivulus Dominarum”, expoziție de bunuri de larg consum programată pentru 23 – 25 septembrie 2022.
Salonul ”Republica Moldova prezintă” – ediția a II-a – va fi organizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș. Agenții economici interesați să participe la expoziția ”Rivulus Dominarum”, care va avea loc la Sala Sporturilor ”Lascăr Pană” în perioada menționată, se pot înscrie la Camera de Comerț și Industrie Maramureș (telefon: 0733674898, expo@ccimm.ro, https://www.ccimm.ro/targuri-si-expozitii/).














